Curtea Constituţională a decis astăzi că Legea de modificare a legii privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici este neconstituţională. Modificarea votată de deputaţi a fost iniţiată de şapte parlamentari de la toate partidele, cu excepţia PD-L. Potrivit unui comunicat de presă al Curţii, decizia este definitivă şi obligatorie. Prin acest act normativ, demnitarul suporta consecinţe disciplinare în cazul în care Curtea de Apel stabilea că averea lui nu poate fi justificată.
De asemenea, împotriva demnitarului cu avere nejustificată, procurorii ar fi putut începe urmărirea penală.
Vă prezentăm comunicatul Curţii Constituţionale:
"În şedinţa din 16 aprilie 2008, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.I pct.2 din Legea pentru modificarea Legii nr.115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, dispoziţii prin care a fost modificat alin.(1) al art.18 din Legea nr.115/1996. Sesizarea a fost formulată de un număr de 71 de deputaţi în cadrul controlului anterior promulgării legii, potrivit prevederilor art.146 lit.a) din Constituţie. În urma deliberării, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a constatat că legea este neconstituţională. Motivarea soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru. În cadrul aceleiaşi şedinţe, Curtea Constituţională a examinat şi sesizarea înaintată de un număr de 71 de deputaţi, în temeiul art.146 lit.a) din Constituţie, referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, urmând ca dezbaterile să fie reluate în data de 22 aprilie 2008."
(13:49)