Copiii şi amatorii de film pot vizita, la fiecare sfârşit de săptămână, studiourile în care s-au turnat peste 140 de lungmetraje, printre care şi pelicule memorabile precum „Cold Mountain”.
Castel Film a decis ca, începând cu luna mai, să-şi deschidă porţile pentru public şi să inaugureze un tur al studiourilor, destinat în special copiilor, dar şi adulţilor dornici să descopere cum se turnează un film. Cei care n-au avut ocazia să ajungă la Hollywood pot descoperi lumea filmului de la Snagov.
După 16 ani de activitate, timp în care Castel Film a găzduit turnarea a peste 140 de filme şi numeroase reclame, studiourile şi-au deschis porţile în mod oficial pe 8 mai şi pot fi vizitate la finele fiecărei săptămâni, sâmbătă şi duminică, între orele 11.00 şi 13.00.
Proiectul se adresează în special copiilor cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, dar şi adulţilor dornici să se rupă de problemele cotidiene pentru a se lăsa vrăjiţi de lumea filmului. Proiectul, spun reprezentanţii Castel, are drept scop educarea publicului cinefil autohton. Copii vor înţelege ce se ascunde în spatele ecranelor de cinema, dar şi transfomările pe care le suferă o peliculă până ajunge să fie un produs finit, gata de scos pe piaţă.
„Castel Film doreşte să-şi deschidă por ţile pentru public la fiecare sfârşit de săptămână, pe parcursul întregii veri. Vizitele se vor face numai la cerere, prin agenţia de turism „4 Anotimpuri”, cu programare de cel puţin două săptămâni înainte, iar grupul trebuie să fie alcătuit din minimum 16 persoane”, spune Bogdan Moncea, director de marketing al studiourilor din Snagov.
O lume a poveştilor
Castel Film împreună cu Snagov Tur au organizat, sâmbăta trecută, primul tur de acest gen. Oaspeţii de seamă, 25 la număr, au fost un grup de copii de la Şcoala Nr. 88, din Bucureşti. Micuţii au fost întâmpinaţi de o regină şi conduşi în lumea filmului: au avut posibilitatea să exploateze platourilor de filmare, au admirat decorurile şi le-au fost prezentate echipamentele necesare realizării unui lungmetraj.
Demonstraţia cu cascadori a unor scene de lupte medievale, aşa cum au loc în timpul filmărilor pentru diferite producţii, a reprezentat punctul culminat pentru public, care a fost ţinut cu sufletul la gură atunci când cavalerul alb ducea o luptă pe viaţă şi pe moarte împotriva cavalerului negru, pentru a câştiga mâna prinţesei. Scena folosită pentru una dintre demonstraţii face parte din decorul filmu lui „Barbarossa”, o coproducţie italiano-americano-română cu temă istorică, sub regia lui Renzo Martinelli şi cu Rutger Hauer în rolul principal.
Entuziasmul de pe feţele copiilor a fost înlocuit pentru câteva momente cu grimase de groază, la standul destinat efectelor speciale cinematografice, asemănător casei misterelor din marile parcuri de distracţii ale lumii. Cu această ocazie, specialistul în efecte speciale al celor de la Castel Film le-a demonstrat micuţilor vizitatori că săbiile folosite în timpul scenelor de luptă sunt retractabile şi nimeni nu este rănit în timpul filmărilor, în timp ce „sângele” nu este altceva decât un sirop de culoare roşie.
Strada londoneză şi satul „Cold Mountain” au reprezentat alte două obiective atractive pentru copii. Aceştia au fost impresionaţi, în special, de decorurile peliculei cu Nicole Kidman, Jude Law şi Renee Zellwegger, producţie ce a fost filmată în România, la Râşnov, şi răsplătit cu un Oscar, în 2004.
Producătorii străini negociază cu Studiourile Castel
Acest prim tur a fost un real succes, iar copiii au părăsit şantierele filmului de la Snagov bucuroşi că au mai făcut încă un pas spre cunoaştere. Steven Seagal, David Hasselhoff, Christopher Lambert sau Jean-Claude Van Damme sunt doar câteva dintre vedetele de talie internaţională care au păşit pe platourile de la Snagov.
Se pare că lista va continua şi de alte nume celebre căci, potrivit declaraţiilor lui Bogdan Moncea, directorul de marketing de la Castel Film, proiecte de viitor sunt.
În momentul de faţă, Castel Film se află în tratative cu o serie de producători din străinătate, rămâne de văzut dacă aceste proiecte se vor finaliza, deoarece se pare că „acţiune!”, „motor!” sunt cuvinte care s-au auzit tot mai rar în ultima perioadă pe platourile din România. Din cauza crizei şi a costurilor piperate de producţie, veniturile caselor de producţie româneşti s-au redus la jumătate, estimează analiştii. În condiţiile în care preţurile de producţie în România au crescut, marii producători străini s-au reorientat spre Ungaria, Cehia şi Bulgaria, mai atractive, având în vedere costurile mult mai mici. Bogdan Moncea admite că au crescut preţurile, dar, spune el, nu cât să pună în pericol această industrie.
„Este adevărat că au mai crescut preţurile, însă nu cu foarte mult, iar în momentul de faţă lucrurile s-au mai aşezat, datorită situaţiei financiare şi a crizei pe care o traversăm. Preţurile scăzute, în comparaţie cu cele din Vest sau de peste Ocean, reprezintă un prim avantaj al platourilor de filmare din România”, spune Moncea.
„E drept că au mai crescut preţurile, dar nu cu mult. Pre ţurile scăzute, în comparaţie cu cele din Vest sau de peste Ocean, reprezintă un prim avantaj al platourilor de filmare din România.“ BOGDAN MONCEA, director de marketing Castel Film