Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va încasa în 2012 circa 20 milioane de lei din procesele de insolvenţă în care este implicată instituţia, însă prioritară pentru instituţie este recuperarea afacerilor şi nu închiderea lor, a declarat pentru Agerpres, Cristina Chiriac, vicepreşedinte AVAS.

”În anul 2012 ne propunem o nouă abordare a afacerilor curente ale insolvenţei”, a declarat vicepreşedintele AVAS.

”Când mă gândesc la insolvenţă am în vedere două ipostaze în care AVAS este implicată – cea a acţionarului şi cea a creditorului. Şi avem 262 de societăţi unde ne aflăm în ambele situaţii. Analizând situaţia în contextul condiţiilor actuale, de criză, mi-a apărut clar că trebuie să căutam metode noi, prin care am putea obţine rezultate mai bune şi am putea contribui la reconstrucţia economiei”, a precizat Cristina Chiriac.

Aproape 8 milioane lei din insolvență

Oficialul a subliniat că estimarea sumei ce urmează să fie recuperată vine din creanţele confirmate prin înscrierile în tabelele întocmite de către administratorii judiciari şi depinde de evoluţia procesului de valorificare.

În anul 2011, AVAS a încasat prin activitatea de insolvenţă 7,8 milioane lei, a spus oficialul AVAS. Cele 20 de milioane de lei sunt în cea mai mare parte creanţe bancare, dar şi creanţe de altă natură, cum sunt cele provenite din neachitarea contribuţiilor la asigurările sociale de către angajatori (CAS-urile), cele comerciale, provenite din datoriile societăţilor către mai vechile Electrica şi Distrigaz.

De asemenea, există şi o categorie specială de creanţe, aceea denumită ”creanţe proprii” şi în care sunt incluse datoriile societăţilor provenind din datorii către stat, sub forma dividendelor datorate şi nedistribuite, sub forma unor împrumuturi pe care statul le-a acordat societăţilor pentru restructurare şi pe care acestea nu le-au utilizat în scopul alocat, datorii ale societăţilor provenind din penalităţi aplicate pentru nerespectarea prevederilor contractuale în cadrul contractelor de privatizare.

”Procedura insolvenţei este o procedură mult mai complexă decât simpla vânzare de active şi se poate dovedi foarte utilă pentru cei care doresc într-adevăr să-şi salveze afacerile”, a precizat Cristina Chiriac.

Direcţia insolvenţă a AVAS are în gestionare 8.423 dosare, provenind din procesele în domeniu, în care sunt implicate cele 6.406 societăţi debitoare, societăţi care se află fie în insolvenţă (3.958 societăţi) fie în lichidare voluntară şi dizolvare de drept (2.448 societăţi).