„Autobiografia lui Ceauşescu“

Din peste 1.000 de ore de material din arhive, regizorul Andrei Ujică va compune portretul dictatorului, într-un documentar care anunţă imagini inedite.

Secvenţele surprinse cu dictatorul alături de Elena şi copii, pe imensele câmpuri şi şantiere ale patriei, în birou şi la congrese, vor fi comprimate în 90 de minute, într-un film realizat de Andrei Ujică exclusiv din imagini de arhivă.

Pentru a-l găsi pe Ceauşescu cel pe care nu-l cunoaştem, echipa filmului a vizionat peste 1.000 de ore de imagini ale TVR şi urmează să cerceteze şi Arhiva Naţională de Filme (ANF).

Documentarul românesc intră în era nostalgiei sau a recuperării istorice, în anul în care se împlinesc 20 de ani de la Revoluţie. Şase dintre peliculele aflate în lucru sau programate să ajungă pe ecrane în 2009 se întorc la comunism, fie pentru un portret al dictatorului - „Autobiografia lui Ceauşescu“ -, o investigaţie cu iz de film poliţist despre cazul Paul Goma-Virgil Tănase, în „O chestiune de viaţă sau moarte“, un proces al „Genocidului sufletelor“ de la Piteşti sau o declaraţie de dragoste pentru „My beautiful Dacia“. Doi tineri regizori au scos de prin poduri şi debarale tenişi de Drăgăşani, becuri de Fieni şi biciclete Pegas în „Metro branding“, iar Anca Berlogea explorează co munismul prin intermediul corespondenţei dintre Vladimir şi Di mitrie Ghika, în „Fratelui meu din exil“.

Vreme extrem de rece în toată România. Temperaturi negative record în aceste regiuni

Mesaj bizar, care a stârnit panică în București. Avertisment legat de o posibilă tragedie

Întrebări fără răspuns

Comunismul poate fi şi „cool“, dacă-l priveşti cu detaşarea unuia pe care decembrie ’89 l-a prins aşteptându-l pe Moş Gerilă („Metrobranding“) sau cu ironia sănătoasă a celui care a plecat la timp („My Beautiful Dacia“). Însă tonul scenariilor e predominant întunecat: există secrete care n-au fost spuse, imagini care n-au fost difuzate niciodată, orori care n-au fost dezvăluite.

Indiferent de ton, filmele poartă cu ele obsesia unor întrebări la care nu s-a găsit răspuns şi un potenţial de marketing uriaş: după 20 de ani de democraţie, Epoca de Aur s-a integrat perfect în era consumerismului şi vinde masiv. EVZ începe un miniserial despre câteva dintre cele mai provocatoare documentare ale anului. Astăzi, în ziua în care dictatorul ar fi împlinit 91 de ani, despre „Autobiografia lui Ceauşescu“. EPISODUL 1

Ceauşescu, aşa cum nu-l cunoaştem

Cu un titlu care nu mai are nevoie de alt tip de marketing „Autobiografia lui Ceauşescu“ e una dintre cele mai interesante propuneri în materie de documentar din ultimii ani. Secvenţele surprinse cu dictatorul alături de Elena şi copii, pe imensele câmpuri şi şantiere ale patriei, în birou şi la congrese, vor fi comprimate în 90 de minute, într-un film realizat de Andrei Ujică exclusiv din imagini de arhivă. Ca mai toţi capii regimurilor totalitare, Ceauşescu e victima propriei cenzuri pe care a impus-o mediei: figura sa ne-a rămas ca o sumă de clişee, viaţa sa, ca un protocol nesfârşit. Şi extrem de plictisitor.

Pentru a-l găsi pe Ceauşescu cel pe care nu-l cunoaştem, echipa filmului a vizionat peste 1.000 de ore de imagini ale TVR şi urmează să cerceteze şi Arhiva Naţională de Filme (ANF). „Am găsit imagini inedite, care n-au fost difuzate niciodată. Există o serie întreagă de începuturi şi resturi de casetă care n-au intrat la montaj şi pe care Titus Munteanu le-a căutat cu predilecţie, la rugămintea mea. Bucăţi în care operatorul a scăpat camera sau imagini tăiate la cenzură“, explică regizorul.

„Nu se pretează la o caricatură gen «Dictatorul»“

Urmărind sute de ore de imagini cu dictatorul, cineastul resimte un efect bizar, ca şi cum ar fi descoperit o veche cunoştinţă. „Am început să-l cunosc. El e foarte standardizat şi extrem de clişeizat, a trăit într-un protocol continuu, care îţi dă senzaţia la un moment dat că e teatru japonez, kabuki. Din gestică, din mimică, din inflexiunea vocii, începi încet-încet să-l cunoşti fără să vrei“.

Pentru o comedie, fostul cizmar născut pe 26 ianuarie 1918 la Scorniceşti n-ar furniza însă un personaj la fel de spumos precum Hitler în „Dictatorul“ lui Charlie Chaplin. „Nu avea ticuri. Din cauza asta el nici nu se pretează la o caricatură de genul «Dictatorul» lui Chaplin. Partea lui caricaturabilă este, cum ştim cu toţii, felul de a vorbi şi limbajul de lemn folosit. Toate lucrurile care pe mine nu mă interesează, fiindcă nu fac o satiră. Ce sare în ochi, însă, după o vreme de vizionat materiale cu el, este profesionalismul lui. În lumea lui îngustă de 250 de cuvinte şi câteva fraze standard, el opera ca un adevărat profesionist“, spune Andrei Ujică.

Imagini rare, de colecţie

Ca un veritabil profesionist a lucrat şi la imaginea sa. Până şi banalele scene cu el discutând firesc cu „poporul“ sunt rarităţi de colecţie. „Dintre secvenţele cele mai surprinzătoare descoperite până acum, este una de pe la sfârşitul anilor ’60. E vorba despre o vizită de lucru banală, la o staţiune de cercetări agricole. Surprinzător e însă faptul că secvenţa are sunet şi că se aude în sfârşit ce vorbeşte Ceauşescu în astfel de situaţii şi cum îi vorbesc oamenii“, detaliază cineastul. Cum filmele realizate cu familia erau strict controlate, e puţin probabil să existe şi casete închise în seifurile unor persoane private.

„Dacă există imagini deţinute de persoane private, datorită sistemului, ele nu ar fi putut aparţine decât cercului strict al familiei, deci al copiilor. Nimeni nu avea acces acolo cu o cameră de amatori şi nici n-ar fi îndrăznit să facă de pe margine lucrul ăsta. Nu mai trăieşte decât Valentin şi, dacă aflăm că există, vom încerca să ajungem la ele“.

Cum am început să-mi cunosc dictatorul

Cheia documentarului se as cunde în titlul intrigant, „Autobiografia...“. Se ştie că Ceauşescu nu şi-a scris autobiografia (a avut parte însă de biografii, cea mai disputată fiind cea a ziaristului Michel-Pierre Hamelet, care i-a închinat o adevărată odă) - una dintre puţinele descrieri la persoana I se regăseşte în fişa de cadre - de aceea vocea din fundal nu poate fi decât ficţională. Însă ea ridică mai multe dileme decât ar fi părut la început.

„E un mic secret al filmului. Dacă se cheamă „Autobiografia...“, se joacă de la început cu cărţile pe masă: textul nu poate fi decât ficţional, pentru că toată lumea ştie că el nici nu şi-a scris, nici nu şi-a povestit vreo autobiografie. Şi ar fi polaritatea asta dintre autenticitatea imaginilor şi ficţionalitatea textului. În ce fel o să rezolv problema vocii, n-aş vrea să trădez încă. Însă, pe măsură ce trece timpul, proiectul ăsta devine tot mai personal. Pentru că mi se pare că singura abordare onestă a unui astfel de subiect şi profil de personalitate este să încerci să-l găseşti pe Ceauşescu din tine“, mărturiseşte Ujică.

DOCUMENTAR

Filmul va fi gata în 2010

„Autobiografia lui Ceauşescu“ a primit o finanţare de 550.000 de lei de la Centrul Naţional al Cinematografiei, în 2007. Montajul va fi gata la finalul acestui an, urmând ca, în 2010, documentarul să fie înscris la festivaluri, apoi lansat în cinematografe.

ÎI PLĂCEA SĂ FIE FILMAT

„Invita des la Snagov cameramani“

„Documentarul va fi făcut exclusiv din imagini de arhivă, pe acelaşi principiu ca şi «Videograme dintr-o Revoluţie» şi «Out of the Present», pentru că, în concepţia mea, acest film încheie o trilogie. Trei filme care sunt o încercare de reflecţie asupra comunismului şi mi se pare firesc ca ultimul să-şi pună problema naturii dictaturilor“, explică regizorul Andrei Ujică (foto de Laura Căpăţână), emigrat în Germania în anii ’80.

Primul titlu din acest triptic, „Videograme dintr-o Revoluţie“ (despre rolul televiziunii în timpul evenimentelor din ’89), realizat de Andrei Ujică şi Harun Farocki în 1992, a fost difuzat în România abia 13 ani mai târziu.

În decembrie 2005, în seara în care TVR îşi reparase „omisiunea“, producătoarea Velvet Moraru a venit cu ideea unui documentar despre Nicolae Ceauşescu. Rămânea de găsit clenciul. „Gândul nu mi-a dat pace, mi-am dat seama că subiectul e mai substanţial decât proiectul pe care îl aveam atunci. Întâmplarea face ca, prin martie, un prieten de-al meu de la Universitatea unde lucrez, în Karlsruhe, mi-a făcut cadou o carte despre Cuba, ştiind că mă interesa Castro. Era un roman al unui scriitor cubanez din exil, Norberto Cuentos, cu un titlu surprinzător: „Auto biografia lui Fidel Castro“. Deodată, am avut cheia pentru ceea ce căutam“, povesteşte fostul textier de la Phoenix.

Casete pierdute

Proiectul e undeva la jumătatea drumului. Deocamdată, echipa a terminat de prelucrat prima mare arhivă, cea a TVR, urmând să înceapă cercetările la ANF, unde au fost depozitate materialele de la Sahia Film. Timp de aproape 9 luni, Titus Munteanu a făcut o preselecţie din peste 1.000 de ore de imagini.

În final au rămas 160 de ore, pe care Andrei Ujică le-a „pus pe căprării“ vara trecută, împreună cu monteurul Dana Bunescu. „La ANF se găseşte tot fondul de imagini din viaţa lui privată, luate cu permisiunea lui, bineînţeles. El invita des la Snagov şi la casele lui de vânătoare cameramani de la Sahia, că-i plăcea să fie filmat. Există legende prin oraşcă o parte din fosta arhivă a Sahiei Film s-a pierdut iremediabil la privatizare, pentru că filmele au fost depozitate în nu ştiu ce buncăr - nu ştiu cu certitudine. Însă cele două arhive se acoperă, pentru că timp de câteva decenii au fost aceiaşi cameramani de protocol care-i filmau şi pe care Ceauşescu îi ştia bine“.

PROCES

Tovarăşa Elena: „Murim împreună“

Personaj secundar în această autobiografie va fi Elena Ceauşescu. Figura ei e destul de ştearsă în primii ani ai dictatorului la cârma Republicii Socialiste, dar capătă contururi pregnante spre sfârşit. O scenă memorabilă despre relaţia celor doi, care va figura probabil şi în documentar, râmâne cea din timpul judecăţii din decembrie 1989.

„Atât din stenograma procesului, cât şi din imagini reiese că sentinţa de condamnare la moarte, cu executare imediată, a fost pronunţată iniţial doar pentru Ceauşescu. Voiau să-i ia separat, la care ea intervine şi spune «Nu, am luptat o viaţă întreagă împreună, murim împreună ». Am mai spus-o, asta îi face să intre în istorie, în mod ciudat, drept unul dintre cele mai macabre cupluri ale secolului XX şi, în acelaşi timp, una dintre cele mai mari iubiri“, încheie Andrei Ujică.

CEAUŞESCU DESPRE EL

Citiţi mâine în „Evenimentul zilei“ despre cum a supravieţuit în comunism şi capitalism „My beautiful Dacia“.