Vasile Andrei

Vasile Andrei

Noul președinte al Ucrainei s-a declarat șocat de ce a descoperit după preluarea mandatului

Noul președinte al Ucrainei s-a declarat șocat de ce a descoperit după preluarea mandatului

Prima impresia pe care a încercat-o Volodimir Zelenski, nou alesul președinte, de cum a intrat în Președinția Ucrainei, a fost una de șoc, spune el. Și asta din cauza masivității...

Aplicație revoluționară pentru medicină. Realizarea aparține studenților de la Universitatea Politehnică din Timișoara

Aplicație revoluționară pentru medicină. Realizarea aparține studenților de la Universitatea Politehnică din Timișoara

O aplicație care folosește inteligența artificială în analizarea radiografiilor a fost realizată de un grup de studenți ai Universității Politehnice din Timișoara. Echipa de tineri, reunită sub titulatura ”Mindfully” este...

Arhiepiscopul Irineu, adresare către români : ”Dacă vrem belşug şi o reaşezare a lucrurilor, nu trebuie neglijată schimbarea în bine a oamenilor, pentru că e prea multă răutate în societatea actuală”

Arhiepiscopul Irineu, adresare către români : ”Dacă vrem belşug şi o reaşezare a lucrurilor, nu trebuie neglijată schimbarea în bine a oamenilor, pentru că e prea multă răutate în societatea actuală”

Despre o anume radiografie a sufletului românesc în vremurile actuale a vorbit azi, la Abrud, arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, Irineu, arătând criza profundă în care se află societatea, dar...

Sfatul matematicianului Dorel Duca pentru confrații săi : “Prezentați elevilor voștri o matematică umană”

Sfatul matematicianului Dorel Duca pentru confrații săi : “Prezentați elevilor voștri o matematică umană”

Matematicianul Dorel Duca le-a adresat câteva sfaturi colegilor săi de breaslă din întreaga țară. În primul rând, să umanizeze Matematica și s-o facă, prin modul în care predau, să fie...

Calificativele să dispară, notele să se întoarcă. Pentru ce anume se propune o nouă schimbare în învățământ

Calificativele să dispară, notele să se întoarcă. Pentru ce anume se propune o nouă schimbare în învățământ

Pe vremuri, erau notele acordate elevilor de la toate, apoi notele au fost înlocuite cu calificative, în ciclul primar, iar acum se propune la loc comanda. În speță, să fie...

Județul din Transilvania unde PSD a câștigat alegerile Unde se clasează PNL și Alianța USR-PLUS

Județul din Transilvania unde PSD a câștigat alegerile Unde se clasează PNL și Alianța USR-PLUS

Rezultatele finale ale europarlamentarelor, la nivelul județului Hunedoara, arată că PSD a câștigat în opțiunea electoratului. Pe locul secund se clasează PNL, iar pe locul al treilea Alianța USR-PLUS, arată...

Statistici la Bruxelles. După alegerile europarlamentare, forțele pro-UE rămân majoritare

Statistici la Bruxelles. După alegerile europarlamentare, forțele pro-UE rămân majoritare

Creştin-democraţii din PPE şi social-democraţii din S&D nu mai sunt în situația de a forma, singure, majorități în Parlamentul European, după alegerile europarlamentare. O analiză generală făcută de AFP arată,...

Evaluarea economică a României de către FMI. Ce eveniment se petrece azi, declanșând această procedură

Evaluarea economică a României de către FMI. Ce eveniment se petrece azi, declanșând această procedură

Azi sosește la București o delegație a Fondului Monetar Internațional. Aceasta e condusă de Jaewoo Lee, șef FMI pentru țara noastră. "Luni, o echipă FMI, condusă de Jaewoo Lee, a...

Deces în lumea Fizicii mondiale. Ce lasă în urma sa fizicianul american Murray Gell-Mann

Deces în lumea Fizicii mondiale. Ce lasă în urma sa fizicianul american Murray Gell-Mann

A murit Murray Gell-Mann, fizician american, considerat unul dintre cei mai mari oameni de știință ai secolului trecut, în domeniul său. Murray Gell-Mann este cel care a adus în atenția...

Scrisoarea lui Marian Oprișan către PSD. Cum motivează liderul PSD Vrancea solicitarea de demisie a lui Liviu Dragnea

Scrisoarea lui Marian Oprișan către PSD. Cum motivează liderul PSD Vrancea solicitarea de demisie a lui Liviu Dragnea

După ce aseară președintele PSD Vrancea a cerut demisia șefului partidului, Liviu Dragnea, azi a apărut scrisoarea pe care Marian Oprișan a adresat-o întregului partid, motivând solicitarea sa. Așa cum...

Ambulanța a intervenit la o secție de vot din Ploiești. Ce s-a întâmplat i-a luat prin surprindere pe toți

Ambulanța a intervenit la o secție de vot din Ploiești. Ce s-a întâmplat i-a luat prin surprindere pe toți

Ambulanța a fost solicitată la o secție de vot din Ploiești, după ce un membru al secției a avut nevoie de îngrijiri medicale. El s-a prăbușit și s-a lovit la...

Vâlcean întors acasă după 25 de muncă în Italia. A vrut să voteze cu pașaportul pentru referendum și inițial nu a putut. Ce s-a întâmplat după aceea

Vâlcean întors acasă după 25 de muncă în Italia. A vrut să voteze cu pașaportul pentru referendum și inițial nu a putut. Ce s-a întâmplat după aceea

Un vâlcean care locuiește de 25 de ani în Italia nu a putut să voteze, la el acasă, și pentru referendum, ci numai la europarlamentare. Ulterior Biroul Electoral Județean Vâlcea...

Ploaia tonențială a inundat o secție de vot din județul Mureș. Intervenția pompierilor a rezolvat în scurt timp problema

Ploaia tonențială a inundat o secție de vot din județul Mureș. Intervenția pompierilor a rezolvat în scurt timp problema

Căminul Cultrural din localitatea Torba, județul Mureș, a fost afectat, sâmbătă, de o ploaie torențială. Subsolul clădirii a fost inundat, pompierii intervenind pentru scoaterea apei. În clădire fusese deja amenajată...

Avertisment al liderului PNL, Ludovic Orban, pentru operatorii de tabletă din secțiile de votare. Suspiciuni legate de referendum

Avertisment al liderului PNL, Ludovic Orban, pentru operatorii de tabletă din secțiile de votare. Suspiciuni legate de referendum

Operatorii de tabletă ar face ”tot posibilul” să-i determine pe românii prezenți la vot să nu își exprime opțiunea și pentru referendum. Acesta e declarația președintelui PNL, Ludovic Orban. Acesta...

Prăznicarul e soluția de avarie pentru secția de vot, în satul sucevean Poiana

Prăznicarul e soluția de avarie pentru secția de vot, în satul sucevean Poiana

Politica și religia se intersectează, de nevoie, în ziua votului, dacă secția cu urne nu-ți găsește loc în alt spațiu public. Ca atare, în satul Poiana din județul Suceava a...

Inițiativă pentru stimularea spiritului civic. votul își aduce reducerea de tarif la vizitarea peșterilor din Pădurea Craiului

Inițiativă pentru stimularea spiritului civic. votul își aduce reducerea de tarif la vizitarea peșterilor din Pădurea Craiului

În Bihor, prezinți dovada de pe buletin că ai fost la vot și beneficiezi de reducere 50% la tariful pentru vizitarea peșterilor din Parcul Natural Pădurea Craiului. Inițiativa aparține administratorilor...

Nunta a fost urmată de vot. Mirele și mireasa au venit direct de la petrecere, la secția unde și-au exercitat dreptul cetățenesc

Nunta a fost urmată de vot. Mirele și mireasa au venit direct de la petrecere, la secția unde și-au exercitat dreptul cetățenesc

Nuntă, petrecere, dar după toate astea, înainte de a pleca în luna de miere, au fost la vot. Astfel au făcut Alina și Mihai, doi proaspăt căsătoriți din comuna Săcălaz,...

Asalt al votanților asupra urnelor, în Republica Moldova. Primele imagini, emblematice

Asalt al votanților asupra urnelor, în Republica Moldova. Primele imagini, emblematice

Secțiile de vot din Republica Moldova sunt luate cu asalt încă de dimineață. Cozi de sute de persoane sunt peste tot, în Chișinău. Acest fapt este consemnat de reporterii locali,...

Cal târât și bătut pe străzile din Arad. Bidiviul fusese legat de un camion

Cal târât și bătut pe străzile din Arad. Bidiviul fusese legat de un camion

Pe străzile Aradului s-a petrecut, vineri seara, un incident pe care mulâi îl consideră incalificabil. Un cal târât după un camion, dar și bătut de cel care îi poate fi...

Femeie de 80 de ani din Harghita obligată să returneze banii primiți în plus la pensia de urmaș. Ce gest extrem vrea să facă

Femeie de 80 de ani din Harghita obligată să returneze banii primiți în plus la pensia de urmaș. Ce gest extrem vrea să facă

Situație fără ieșire pentru o femeie de 80 de ani din județul Harghita. Aceasta este obligată să returneze o parte din pensia de urmaș, după ce Casa de Pensii a...