Marele secret al evreilor în confruntările cu două virusuri: Covidul și Hamasul
Scriam, în urmă cu puține zile că „Evreii au trecut deșertul”. Am făcut asta, în momentul în care a început să se vadă că cea mai eficientă acțiune de combatere...
Scriam, în urmă cu puține zile că „Evreii au trecut deșertul”. Am făcut asta, în momentul în care a început să se vadă că cea mai eficientă acțiune de combatere...
Zilele trecute, pe 8 mai 2021, s-au împlinit 100 de ani de la înființarea Partidului Comunist din România. Din 1948 și până în iulie 1965 s-a numit Partidul Muncitoresc Român,...
Din 1992 încoace, nu a fost an în care, în ziua de Paști, să nu mă gândesc la Regele Mihai I, la vizita pe care a făcut-o atunci, în acel...
Încep să se vadă rezultatele diferitelor politici aplicate de diferite state în acțiunile lor de combatere a Pandemiei de SARS-CoV-2. De departe, cel mai bine stă Israelul. Nu întâmplător! Acum...
Episodul ministerial „Vlad Voiculescu” desfășurat pe durata a ceva peste 100 de zile la Sănătate s-a încheiat. Lamentabil, în derizoriu, cu minciuni și văicăreli emasculate, așa cum s-a caracterizat din...
Cea mai mare parte din timp, doamna Otilia Țigănaș este medic de familie în comuna Hășmaș, din județul Arad. Unul devotat oamenilor, unul care nu se oprește la limita trasată...
Zilele trecute, una din edițiile emisiunii postului Antena 3, „Sinteza Zilei”, realizată de Mihai Gâdea, a fost scena unei polemici care ar fi putut avea o mai bună cauză. Medicul...
În loc să cunoască celebritatea în urma vreunui rol - evident, este actriță - USR-ista Ana Munteanu s-a făcut cunoscută ca autoare a unui gest absolut dezgustător. Am fost mult...
Zilele trecute, a avut loc un eveniment important, lansarea cărții „Noaptea dreptății românești 2005-2020”, de Ion Popa, erudit jurist, fost magistrat-judecător de mare prestigiu. Titlul cărții spune totul despre temă....
Tinerețea, ce minune! Cu tot cu dezavantaje, o minune! Dezavantaje? Cum adică? Păi, da! Vorba bunicii mele: „Tinerețea este frumoasă și proastă! Ce bine a lăsat Dumnezeu, drăguțul! Dacă nu...
Să vă spun o poveste adevărată, perfect verificabilă în evidențele DSP. Acum ceva vreme, Teo, fetița noastră, a venit acasă într-o scurtă vacanță. Este studentă într-un centru universitar din Sudul...
Citez din știre, așa cum a apărut ea în EvZ: „Mai mulți studenți de la Facultatea de Drept a Universității București au fost propuși spre exmatriculare deoarece au fraudat mai...
Spune că ea doar a pus la dispoziție spațiul din holul Primăriei Sectorului 1 și că de restul s-au ocupat niște artiști plastici, absolvenți sau studenți la Universitatea Națională de...
Pentru cine nu știe, „EvZ TV. - Dosare de presă” este o rubrică pe care o țin cu invitați din presă, pe care îi aleg absolut subiectiv, principalul criteriu fiind...
Periodic, jurnaliștii cu mai puțină experiență, sau mai sărăcuți cu duhul, precum și unii cu ceva mai multă, dar întorși cu cheița, descoperă America. Adică, descoperă listele cu medicii, cu...
O bunicuță îi spune nepotului ei, ajuns domn învățat și plecat în lume: „Nu vrei să vii înapoi acasă? Ca să nu mai plătești chirie și mâncare.” M-au furnicat ochii....
Poate că nu aș fi zăbovit prea mult asupra faptului că, la câteva ore după incendiul de la Spitalul „Matei Balș”, în care au pierit șapte pacienți, președintele României, Klaus...
În ciuda chiar și al celui mai amărât coeficient de inteligență posibil, pot fi întâlniți pe alocuri oameni care cred că este ceva de capul lor, ba chiar își mai...
Cam complicat, să fii un jurnalist chitit să demonteze tâmpenii, dar asta este viața pe niște meleaguri unde nervii sunt mai importanți decât gândirea lucidă, iar emoția trece deseori nu...
Astăzi, este despre cum presa își poate bate joc de nervii și de viețile oamenilor de pe urma cărora trăiește. Vă dau un exemplu scurt, simplu, ca la carte, în...