Evenimentul Zilei > Actualitate > Feriți-vă copiii de „sifilisul” pătruns în facultățile românești!
Feriți-vă copiii de „sifilisul” pătruns în facultățile românești!

Feriți-vă copiii de „sifilisul” pătruns în facultățile românești!

Nu cred că trebuie stat cu mâinile încrucișate. Dacă națiunile nu au voința de a se opune demenței care pare să cuprindă omenirea, măcar să privim în ochi coșmarul care ni se prepară. Până acum, se întâmpla departe de noi, undeva peste Atlantic, dar și pe acolo, nu peste tot. Părea o realitate îndepărtată. Ne-am alarmat nițel, acum câțiva ani, atunci când marele regizor, românul de geniu Andrei Șerban ne-a povestit un coșmar pe care nu-l visase în stare febrilă, ci îl trăise și îi schimbase viața.

Am mai scris, Andrei Șerban a povestit acum câțiva ani, în emisiunea Eugeniei Vodă, „Profesioniștii”, cum și de ce și-a dat demisia din funcția de profesor emerit de la Columbia University:

Puteam să fiu profesor la Columbia până aș fi avut o sută de ani. Nu mă dădea nimeni afară, pentru că aveam un statut de profesor emerit, un statut în care pe viață ești considerat un profesor de excepție, pentru că ai avut rezultate extraordinare în învățământ și în carieră, astfel că poți fi titular pe viață. Universitățile în America sunt, de obicei, de stânga, iar la Columbia University este un fel de socialism care merge spre comunism, e o nouă formă de comunism. Corectitudinea politică este un fel de icter galben al Americii.

Am fost chemați noi, profesorii de la Școala de Actorie, în care eu eram șeful Școlii de Actorie, și ni s-a spus că trebuie să facem o comisie în care să angajăm un profesor nou, pentru că cineva se pensionase și rămânea un loc liber.

Eram cinci – șase profesori. Ne-a spus decăneasa Școlii de Artă că suntem prea mulți profesori albi, prea mulți profesori bărbați heterosexuali și este de dorit să luăm un nou cadru didactic, de preferință o femeie de culoare, care, dacă este gay, este foarte bine, iar, dacă este un bărbat, de preferință să fie portorican sau de culoare, „sigur nu poate fi cineva cum ești tu, Andrei”, mi s-a spus, „care ești un bărbat care a fost căsătorit, care ești heterosexual și care ai copii”.

Și-atunci am întrebat: „dacă din toți candidații se întâmplă ca acela care este de departe cel mai pregătit să-i instruiască pe acești studenți care cheltuie o groază de bani să vină să învețe, este un alb, cu familie, este căsătorit?” Mi s-a răspuns: „Nu! Nu-l puteți lua pe acest om!”. Era o discuție de principiu, nu aveam pe nimeni pregătit pentru acest post.

După care s-a adeverit că cineva care era foarte, foarte bun, nu a fost luat și a fost luat altcineva, care era o persoană gay, de culoare.

Ăsta a fost deja un punct în care am simțit că iau o decizie contra voinței mele, că sunt necinstiți, și că eu sunt șeful comisiei, și că eu accept ceva pentru că mi se spune, pentru că mi se ordonă. Mă simțeam iar în comunism!

A doua întâmplare a fost în momentul în care aveam admitere pentru studenți, unde veneau tineri din toată lumea, nu doar din California și nu doar din America. Erau cam zece pe loc. Într-o audiție, vine un transsexual, un băiat care a decis să devină fată.

Îl întreb ce-a pregătit și-mi răspunde că a pregătit monologul Julietei. Julieta este o fată de 14 ani, puritatea întruchipată, era imposibil pentru mine să cred că acest băiat care a devenit fată acum trei ani poate fi Julieta.

Putea să încerce alte roluri.

Și l-am întrebat: „Altceva nu ai decât Julieta?”, și-a zis „Nu! Vă deranjează?” Imediat a simțit că am îndoieli. I-am răspuns: „Nu mă deranjează, dar nu știu cum aș putea crede că tu ești Julieta”.

A spus monologul și, după ce a ieșit, restul comisiei care era lângă mine a început să mă blameze, că de ce nu pot eu să cred că el poate fi Julieta.

„Pentru că nu pot să cred!”, le-am răspuns eu, „nu pot să cred că el poate juca Julieta și nu pot să cred că, dacă el vine student la Columbia, eu voi putea să lucrez cu acest băiat care a devenit fată de trei ani de zile și să-l învăț să fie Julieta. Nu pot! Aș fi necinstit față de mine însumi, dacă fac asta. Mi-am oferit demisia și-am plecat!

Ne mai amintim de demența trăită de regizor, una care l-a îndepărtat de parcursul său profesional deopotrivă strălucit și meritat? Dacă nu ne mai amintim, Andrei Șerban ne reamintește într-un recent interviu acordat lui Matei Vișniec, pentru RFI:

Ești anulat. Ești exclus. Ești pus la zid și umilit prin rețelele sociale care au puterea să distrugă oricând pe oricine.

Ești scos din societate, dacă nu ești de acord cu ideile comitetelor neo-bolșevice formate în universități. Mulți studenți se simt intimidați.

Încep să se teamă să vorbească sau să pună întrebări. Oricine are idei care nu sunt acceptate e în pericol să fie expus și, dacă nu se conformează, exmatriculat.

Campusurile universitare erau o arenă liberă când am ajuns în America, o arenă cu adevărat democratică de discuție, care încuraja duelul de opinii critice, se combăteau perspective diverse, opuse chiar.

Astăzi dominant e disprețul față de oricine nu aderă la linia „corectă”.

Pentru tinerii veniți să studieze e o atmosferă care creează confuzie totală. Ce modele sunt de urmat? În loc să vină la școală să învețe carte, sunt îndrumați să protesteze.

E o situație cu totul nouă, care nu știu unde va duce.

Ei, vă întreb eu, cine și-ar fi imaginat, când eram la baricada de la Inter, că după numai 30 de ani vom ajunge să luptăm în țara asta împotriva neocomunismului impus de USA și UE? Iată cum se învârtește roata istoriei! Estul va refuza de data asta oferta Vestului marxizat. Și o va face luptând. De data asta, monstrul vine dinspre Apus. Spălații la creier nu înțeleg nimic, însă.

Am mai spus la vremea respectivă, când am scris pe acest subiect, al demisiei lui Andrei Șerban de la Columbia, nu pot să trag eu concluzii care să salveze omenirea.

Salvarea ei nu poate veni, cred eu, decât de la Dumnezeu și din credința în El. Mie doar că îmi plac tâlcurile, după cum știu cei care mă cunosc. Am unul, evident pentru noi, pe aici, prin România.

Unul mai mult pentru părinții de copii aflați la început de drum. Nu pot eu lua decizii în locul niciunui părinte, pentru că nu pot gândi în locul său la viitorul copiilor lui și nici nu ar fi normal să fie așa.

Doar atât, îndrăznesc să-l rog cu cerul și cu pământul pe părintele acela, să se informeze bine de tot, înainte de a-și îndemna copilul să facă o facultate sau alta, fie că este una din străinătate, fie că este una din țară. Dacă este una din țară, să aibă în vedere că HIV-ul care prostește, care ucide minți în masă, virusul Corectitudinii politice a pătruns bine în multe universități românești.

Deja profesori din aceste facultăți sunt agenți de influență care propagă boala, o transmit de dragul banilor, a granturilor și burselor substanțiale pe care le primesc. Nu doar că favorizează metastaza bolii, dar au trecut la punerea la zid a colegilor lor care refuză să-și tâmpească studenții. Primul nume al unei asemnea instituții care îmi vine în minte? Bine, fie: SNSPA!

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: