Adrian Pătrușcă

Adrian Pătrușcă

În presă din 1991, a lucrat la Dreptatea, Ora, Ultimul cuvânt, Ziua, Unu, Ziua Veche. Colaborări la Luceafărul, Viața Românească, Tribuna Economică. https://www.facebook.com/adrian.patrusca/
Sfântul zilei. Împăraţii unici

Sfântul zilei. Împăraţii unici

Sfinţii Constantin şi Elena sunt numiţi „întocmai cu apostolii” pentru rolul lor crucial în dezvoltarea creştinismului. Constantin, fiul împăratului Constantius Chlorus, s-a născut în 272, la Naissus (astăzi, Niş, în...

Sfântul zilei. Hangiul și cele șapte fete din lac

Sfântul zilei. Hangiul și cele șapte fete din lac

Sfântul Teodot a fost hangiu în timpul împăratului Dioclețian (284-305), adăpostindu-i la hanul său pe creștinii prigoniți. Pe mucenici îi îngropa creștinește, iar pe cei care fugeau îi ajuta cu...

UE – un bloc fisurat în fața lui Trump

UE – un bloc fisurat în fața lui Trump

Cei 28 de lideri europeni au încercat să facă front comun și să dea senzația de unitate în fața provocărilor venite de peste Ocean. Rezultatul a fost mai degrabă lamentabil....

Înălțarea Omului

Înălțarea Omului

La 40 de zile de la Înviere, este prăznuită Înălțarea Domnului, consacrată și ca Zi a Eroilor. Înălțarea Domnului la Ceruri se produce în fața ucenicilor Săi, după ce Iisus...

Sfântul zilei. Ziua Eroilor

Sfântul zilei. Ziua Eroilor

Astăzi este prăznuită Înălțarea Domnului dar și pe eroii neamului. Pomenirea eroilor noștri la Înălțare a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 1920. Această decizie a...

Tumba lui Kim: singurul răspuns posibil al lui Trump este forța

Tumba lui Kim: singurul răspuns posibil al lui Trump este forța

Previzibilul s-a petrecut: Coreea de Nord a produs încă una dintre celebrele sale derobări diplomatice, amenințând că boicotează summit-ul de luna viitoare cu Trump. Istoria negocierilor dintre Washington și Phenian...

Coșmarul verde al preotesei Merkel

Coșmarul verde al preotesei Merkel

I s-a spus „Cancelara climatului”. Toată cariera ei politică a fost închinată sănătății planetei. Angela Merkel este cea care, pe când era ministru al Mediului, a negociat Mandatul de la...

Sfântul metaniilor

Sfântul metaniilor

Sfântul Pahomie cel Mare a trăit în timpul Sfântului Împărat Constantin (306-337). A luptat în armata acestuia în bătălia de la Pons Milvius. După ce se botează, pleacă în pustie...

Italia, cuiul din coșciugul Europei

Italia, cuiul din coșciugul Europei

Niciodată într-una din cele șase țări care au format inițial Uniunea Europeană, și cu atât mai puțin într-una din marile puteri ale UE, partidele eurosceptice nu au ajuns la putere....

Sfântul zilei. Ostașul lui Hristos

Sfântul zilei. Ostașul lui Hristos

Sfântul Isidor a trăit pe vremea împăratului Deciu (249-251), fiind de neam din cetatea Alexandriei. Sfântul zilei. Înscris în oastea împărăției, Isidor, care era creștin, se afla cu partea sa...

Sfântul zilei. A doua Romă

Sfântul zilei. A doua Romă

Creșterea importanței părții răsăritene a Imperiului Roman, ca și înfrângerea în 324 a ultimului său rival, Licinius, care controla răsăritul imperiului, l-au determinat pe Sfântul Împărat Constantin să se gândească...

Iisus, orbul și securiștii

Iisus, orbul și securiștii

Ultima duminică din perioada pascală este dedicată Vindecării orbului din naștere. A celui pe care Iisus l-a izbăvit scuipând pe jos, făcând tină și ungându-i ochii și care a devenit...

Sfântul zilei. Apostolul căsătoriei

Sfântul zilei. Apostolul căsătoriei

Sfântul Apostol Simon Zilotul, prăznuit azi, nu este altul decât mirele din Cana Galileii, la a cărui nuntă Iisus săvârșește prima sa minune, preschimbând apa în vin, la insistențele Maicii...

Kim a devenit idolul studenților sud-coreeni: De la „Dictator” și „Obez” la „Obez” la „Fermecător” și „Plin de umor”

Kim a devenit idolul studenților sud-coreeni: De la „Dictator” și „Obez” la „Obez” la „Fermecător” și „Plin de umor”

După întâlnirea Kim – Moon, Coreea de Sud s-a îmbolnăvit de sindromul „Polițistul Bun – Polițistul Rău”: au fost suficiente câteva semne de bunăvoință ale dictatorului de la Phenian, pentru...

Închinarea la Marx și SATANISMUL Uniunii Europene

Închinarea la Marx și SATANISMUL Uniunii Europene

Pupăciosul bălos de la Bruxelles a dezvelit în buricul Europei o uriașă statuie de bronz a Tartorului Comunismului. Această știre cutremurătoare ar fi trebuit să zdruncine Uniunea Europeană. Nu a...

Macron introduce modelul „Centralismului Sovietic” în Uniunea Europeană

Macron introduce modelul „Centralismului Sovietic” în Uniunea Europeană

Este noul tip de politician european: ambițios, arogant, venit pe valul unei formațiuni nou înfi ințate, care pretinde că este „Vocea străzii”, fără culoare politică, fără doctrină (astfel că nu...

Sfântul zilei. Minunea de pe cer

Sfântul zilei. Minunea de pe cer

În dimineaţa zilei de 7 mai 351, în timpul împăratului Constanţiu, fiul Sfântului Constantin cel Mare, pe cerul Ierusalimului s-a arătat o cruce luminoasă, care se întindea de la Golgota...

Merkel îl sfidează pe Trump cu riscul unui război politic intern

Merkel îl sfidează pe Trump cu riscul unui război politic intern

Guvernul Merkel a aprobat o schiţă de buget federal care a provocat o reacţie mânioasă din partea ministrului Apărării, Ursula von der Leyden, care a prezentat o notă de protest....

Sfântul zilei. Sfânta topită în foc

Sfântul zilei. Sfânta topită în foc

Pelaghia s-a născut în cetatea Tars, la fel ca Apostolul Pavel. Deşi provenea dintr-o familie de păgâni, ea află despre Hristos şi trece la creştinism. În acea perioadă, soseşte la...

Un duel unic cu Iisus Hristos

Un duel unic cu Iisus Hristos

Duminica aceasta, a V-a după Înviere, este dedicată Femeii Samarinence. Pericopa respectivă (Ioan 4, 4-42) este absolut încântătoare, nu doar din punct de vedere duhovnicesc, ci și pur literar. O...