Cei 28 de lideri europeni au încercat să facă front comun și să dea senzația de unitate în fața provocărilor venite de peste Ocean. Rezultatul a fost mai degrabă lamentabil.

„Toți în UE împărtășim punctul de vedere că acordul (cu Iranul – n.r.) nu este perfect, dar vrem să rămânem în acest acord.” Contradicție din cuvintele de mai sus, rostite de Angela Merkel în deschiderea summit-ului UE de joi, de la Sofia, descrie perfect confuzia care domnește în Uniune.

Trump a aruncat în aer agenda reuniunii din capitala Bulgariei. Temele aflate inițial în program – digitalizarea și Balcanii de Vest – au fost total umbrite evenimentele recente: acordul cu Iranul, ambasada de la Ierusalim, violențele din Gaza și taxele comerciale. Și încercând să formeze un bloc comun în fața lui Trump, liderii europeni au scos în evidență tocmai lipsa de unitate și slăbiciunea UE.

Cel mai agresiv a fost Emmanuel Macron, care a avertizat asupra pericolului care planează asupra suveranității europene. Fără a pomeni numele lui Trump, atacul la adresa celui care l-a curățat de mătreață a fost evident: „Dacă acceptăm ca alte mari puteri, inclusiv aliați, să decidă pentru diplomația noastră, securitatea noastră, uneori expunându-ne la riscuri majore, atunci nu mai suntem suverani”.

Franța are toate motivele să fie iritată. În 2015, banca BNP a încasat o amendă de 9 miliarde de euro pentru că a încălcat embargoul american împotriva Cubei, Iranului și Sudanului. Iar, miercuri, colosul petrolier Total a anunțat că se retrage din proiectul South Pars 11, dacă nu va primi o exceptare de la sancțiunile americane. South Pars este cel mai mare zăcământ de gaze naturale din lume, cu o capacitate de producție de 400.000 de barili pe zi.

Însă restul liderilor europeni s-au ferit să fie la fel de colțoși ca Macron. Angela Merkel, bunăoară, după ce a rostit fraza citată mai sus, a avut grijă să pună surdină, adăugând: „În ciuda tuturor dificultăților cu care ne confruntăm în aceste zile, relațiile transatlantice sunt și vor rămâne de importanță capitală.”

Și Italia, a treia putere a Zonei Euro, a fost reținută. Ea a fost reprezentată la summit de un premier „pe făraș”, Paolo Gentiloni, în ajunul formării unui nou guvern, naționalist și eurosceptic, care își dorește relații bune cu Trump. A patra putere a Zonei Euro, Spania, este înglodată până peste cap în „Criza catalană”, iar relațiile ei cu Bruxelles-ul s-au răcit brusc, după ce Kosovo a fost invitat, pentru a discuta o eventuală lărgire a UE.

Spania se teme că un precedent Kosovo ar da apă la moară ruperii Cataloniei. De altfel, premierul Rajoy a părăsit Sofia joi, refuzând să stea la aceeași masă cu reprezentantul Kosovo. Iohannis, care nu se teme de nimic, a rămas.

 

Șiretlicuri persane

Liderii europeni au decis să respecte acordul cu Iranul, „atât timp cât și Iranul îl respectă” și să-și protejeze companiile de sancțiunile americane, câutând chițibușuri juridice, despre care nimeni nu poate garanta că vor funcționa.

Ei intenționează să reactualizeze o reglementare din 1996 care ar permite companiilor și băncilor europene să nu recunoască unele decizii din afara jurisdicției UE.

O altă idee constă în a încredința Băncii Europene de Investiții (BEI) finanțarea și garanțiile pentru o parte din schimburile cu Iranul, încât, într-o acțiune juridică, Trezoreria americană nu s-ar mai confrunta cu bănci private, ci cu un bloc de 28 de guverne.

 

UE și Merkel vor negocieri, nu război

UE este exceptată până la 31 mai de taxele vamale americane de 25% la exporturile de oțel și de 10% la cele de aluminiu. Pentru o exceptare definitivă, Washingtonul solicită o mai mare deschidere a pieței europene, pentru a reduce din deficitul de 151 miliarde de dolari anual cu UE.

Spre deosebire de reacția oțărâtă de la început, acum Uniunea este gata să negocieze pentru ameliorarea „accesului reciproc pe piețe pentru produsele industriale, în special automobile, și deschiderea reciprocă a piețelor pentru contractele publice”, spun surse citate de presa occidentală.

utomobilele americane care ajung acum în Europa sunt taxate cu 10%, în vreme ce mașinile europene care ajung în SUA sunt taxate cu numai 2,5%. Trump a amenințat că, în lipsa unei înțelegeri amiabile, America va taxa în mod echivalent mașinile importate din UE. Cea mai lovită ar fi Germania: BMW exportă anual în SUA circa 350.000 de mașini (70% din totalul exporturilor de automobile europene în America), în valoare de 8 – 9 miliarde de dolari. Germania este și țara din UE care exportă cel mai mult oțel în Statele Unite. Iată de ce Angela Merkel a încercat să menajeze sensibilitățile lui Trump.