Taxă la deschiderea unei farmacii
REGLEMENTARE. La sate vor putea fi deschise farmacii chiar dacă ele deservesc mai puţin de 4.000 de locuitori, potrivit unui proiect legislativ adoptat astăzi de executiv. “Rămâne valabil acest criteriu...
REGLEMENTARE. La sate vor putea fi deschise farmacii chiar dacă ele deservesc mai puţin de 4.000 de locuitori, potrivit unui proiect legislativ adoptat astăzi de executiv. “Rămâne valabil acest criteriu...
CLUJ. Un fost colonel de informaţii, Floricel Vitan, a fost arestat în această seară de Tribunalul Cluj sub acuzaţia de trafic de influenţă. Vitan este acuzat că ar fi promis...
În cazul în care nu va putea avea un al doilea copil pe cale naturală, soţia preşedintelui francez se gândeşte tot mai serios la adoptarea unui copil. La cei 41...
Preşedintele FC Timişoara, Marian Iancu, a fost suspendat, astăzi, de către Comisia de Disciplină pentru 19 luni şi amendat cu 600.000 de lei, ca urmare a declaraţiilor făcute la adresa...
Şeful statului a avertizat, astăzi, la finalul întâlnirii cu reprezentanţii băncilor, că statul ar putea acţiona pentru ca cei care în mod deliberat nu îşi rambursează creditele, să fie stimulaţi...
Angajatorii şi salariaţii vor stabili de comun acord numărul salariaţilor care pot primi anual tichete de vacanţă şi nivelul sumelor care se acordă în fiecare an salariaţilor sub forma tichetelor...
Prim-ministrul Emil Boc a anunţat, în această seară, desfinţarea Cancelariei Premierului, dar şi celelalte măsuri adoptate în şedinţa de Guvern de astăzi, întâlnire care s-a axat pe trei puncte: descentralizare,...
Maşinile care vor fi parcate la întâmplare în Piteşti vor fi ridicate de o firmă specializată, au anunţat reprezentanţii municipalităţii, iar şoferii indisciplinaţi vor fi obligaţi să plătească o amendă...
Primăria Arad a avut, anul trecut, mai multe procese pentru maşinile care s-au stricat după ce au dat în gropile din drumurile municipiului. “Au fost 10 procese, toate din partea...
Procesul hackerilor arestaţi acum şapte luni în urma unei ample acţiuni desfăşurate în cinci judeţe la care au participat şi agenţi FBI, a generat tensiuni între avocaţii apărării şi magistraţii...
Până la finalul acestui an, noul stadion naţional va fi construit în proporţie de 60%. Cel puţin aşa susţine şeful de şantier, Eugen Tudose, care a fost surprins de vizita...
Marinov Zikolov, cetăţeanul bulgar arestat pentru spionaj, lucra, din iunie 2008, şi pentru serviciile secrete româneşti. Marinov Zikolov şi Floricel Achim ar fi "vândut" Kievului, sub supraveghere contrainformativă, informaţii clasificate....
Prezent la bilanţul Ministerului Public, ministrul Justiţiei a precizat, astăzi, că sistemul juridic din România se află în reconstrucţie, fiind un "adevărat şantier instituţional". În plus, demnitarul a arătat că...
Aproximativ 200 de persoane au participat, în această după-amiază, la o mişcare de protest pe platoul din faţa sediului SC ALRO SA din Slatina. Majoritatea participanţilor au fost membri ai...
Cei şase bărbaţi din Piteşti, diagnosticaţi cu botulism, nu s-au îmbolnăvit din cauza consumului de peşte din conservă, rezultatul analizelor de laborator arătând că ar fi vorba despre alimente de...
Guvernul a stabilit astăzi în şedinţa săptămânală organizarea alegerilor europarlamentare pe data de 7 iunie 2009, prin care 33 de locuri vor reveni României. Astfel, alegerile vor avea loc simultan...
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, vrea ca finanţatorul formaţiei FC Timişoara, Marian Iancu, să fie declarat persona non-grata în fotbalul românesc. Contactat de evz.ro, acesta din urmă crede că Sandu este...
Trăieşte doar pentru copiii pe care îi are în grijă. Nu se plânge şi nu oboseşte niciodată când e vorba să-i ajute pe micuţii fără mamă. Irina Costea este asistent...
Importă perle direct din Hawaii şi apoi le vinde în întreaga Europă. Ideea i-a venit după ce şi-a petrecut un concediu în insulele din Pacific. Acum, patronul timişorean se mândreşte...
Într-un film cu succes de box office, un personaj îi dă o replică eroului principal preocupat de provenienţa unui echipament militar: „American sau rusesc, în ziua de azi nu mai...