Marinov Zikolov, cetăţeanul bulgar arestat pentru spionaj, lucra, din iunie 2008, şi pentru serviciile secrete româneşti.
Marinov Zikolov şi Floricel Achim ar fi "vândut" Kievului, sub supraveghere contrainformativă, informaţii clasificate. Oficialii bulgari au infirmat apartenenţa lui Zikolov la vreuna dintre instituţiile din acea ţară.
Bulgarul a lucrat timp de doi ani, în perioada 1998-2000, pentru Ambasada Bulgariei la Bucureşti, însă a fost rechemat în ţară înainte de încheierea mandatului.
Ofiţerii SRI monitorizau activitatea lui Zikolov încă din 2005, iar în iunie 2008 acesta s-a predat autorităţilor române, cu care a început colaborarea pentru prinderea celorlalţi membri ai reţelei.
Pentru fapte de spionaj, Marinov Zikolov riscă o pedeapsă cu închisoarea între 12 şi 25 de ani, însă, în caz de colaborare cu autorităţile, pedeapsa i-ar putea fi redusă la jumătate.
Din referatul întocmit de procurorii DIICOT pentru arestarea lui Zikolov, citat de RTV, reiese că acesta a colaborat cu autorităţile române:
DIICOT neagă colaborarea cu bulgarul Surse din DIICOT au declarat pentru Evenimentul zilei că Marinov Zikolov nu este agent dublu şi în niciun caz nu lucrează pentru serviciile secrete române. Aceleaşi surse au precizat că bulgarul s-a predat şi a oferit informaţii privitoare la cei implicaţi în acţiunea de spionaj, însă, în urma datelor furnizate, pedeapsa lui va fi redusă cu cel mult doi ani.
Zikolov nu va beneficia de regim special, ci va fi tratat ca orice infractor de acest fel.