AUSTERITATE. Spania taie salariile şi indemnizaţia de şomaj
- Departamentul Economic
- 5 iulie 2012, 17:33
Guvernul spaniol pregăteşte un nou pachet de măsuri de reducere a cheltuielilor publice, pentru a respecta ţinta de deficit pentru 2012 (5,3% din PIB, potrivit acordului cu Bruxellesul, n.r.).
Reuters dezvăluie că, potrivit unor surse din cadrul executivului de la Madrid, este vorba de economii totale de cel mult 30 de miliarde de euro, care includ tăieri din salariile funcţionarilor publici, îngheţarea pensiilor, reducerea indemnizaţiilor de şomaj sau închiderea de posturi publice de televiziune.
"Nu este vorba de nicio decizie luată. Sunt doar calcule tehnice, cât s-au putea economisi, când s-ar putea încasa. Însă poate fi o parte, totul, sau nimic", citează Reuters o sursă apropiată executivului, care explică şi faptul că în cadrul acestuia există dezbateri puternice cu privire la punctele în care să fie făcute aceste ajustări bugetare.
Oricum, arată EFE la rândul său, noile măsuri nu ar putea fi cunoscute înainte de o nouă reuniune a Ecofin, în 10 iulie, iar altele ar putea fi prezentate abia în cadrul bugetului pentru 2013, când guvernul ar urma să propună şi un plan fiscal pentru 2014, după cum au indicat surse din cadrul Ministerului spaniol al Finanţelor.
Potrivit calculelor agenţiei spaniole de presă, diferenţa dintre deficitul înregistrat la sfârşitul anului trecut, de 8,9% din PIB şi ţinta pentru finalul acestui an, de 5,3% echivalează sumei totale de 38,64 de miliarde de euro ce trebuie reduse din cheltuielile publice.