"Aurora", cel mai bun film la prima ediţie a Festivalului de Film Românesc de la Constanţa
- Feri Predescu
- 18 iulie 2011, 15:23
Premiul pentru cel mai bun film, secţiunea "Lungmetraj Ficţiune", la prima ediţie a Festivalului Naţional de Film Românesc 2011 Constanţa a fost câştigat de "Aurora", în regia lui Cristi Puiu.
"Juriul i-a dat premiul din toată inima şi are alături de el, toată suflarea cinefililor din România", a declarat preşedintele juriului, Manuela Cernat. Premiul pentru cea mai bună regie i-a revenit lui Marian Crişan pentru scurtmetrajul "Morgen". Ambele trofee au reprezentat de altfel "cronica unei victorii anunţate" având în vedere palmaresul celor doi realizatori. Trofeul pentru "Cel mai bun scenariu original" a fost obţinut de Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf pentru filmul "Felicia înainte de toate", Ozana Oancea a fost desemnată cea mai bună actriţă pentru acelaşi film. Cel mai bun actor a fost desemnati Andi Vasluianu pentru rolul din filmul "Oul de cuc", regizat de Ioan Cărmăzan. Regizorul a primit la rândul lui premiul preşedintelui Festivalului Naţional de Film Românesc 2011, Cristian Zgaberecea pentru aceeaşi creaţie. "Am hotărât, în ultimul moment, să dau un premiu al meu, pentru filmul «Oul de cuc» pentru că are unul din cei mai prolifici producători, pe Titi Popescu, pentru că are la bază un scenariu bun, după o carte a Rodicăi Ojog Braşoveanu, şi pentru că, după părerea mea, filmul lui Ioan Cărmăzan este cel mai bun dintre filmele de după 1990", a explicat Cristian Zgabercea. Trofeul pentru imagine a fost câştigat de Marius Panduri pentru filmul "Trafic". Premiul pentru cel mai bun film, secţiunea "Scurtmetraj ficţiune" a fost oferit producţiei "Adulter" în regia lui Peter Kerek, acesta fiind printre puţinii laureaţi prezent la decenarea premiilor. "Şi s-a dus ca vântul" de Radu Gabrea a triumfat la secţiunea "Documentar". Regizorul Sergiu Nicolaescu a primit din mâinile Manuelei Cernat, "Premiul de Excelenţă" pentru întreaga carieră. Preşedinta juriului a mulţumit în final organizatorilor, Consiliul Judeţean Constanţa şi CNC "pentru această superbă sărbătoare a filmului românesc şi aş vrea să cred că şi ecourile ei să fie pe măsură". Manuela Cernat s-a arătat fericită că "la această primă ediţie au intrat în palmares nume noi, tineri regizori, tineri operatori, tineri cineaşti de mare valoare şi de mare viitor". Prima ediţie a festivalului de film de la Constanţa a avut un buget modest, de numai 400.000 lei, astfel că "Aurora" lui Cristi Puiu a primit un premiu de 600 euro, iar ceilalţi laureaţi sume cuprinse între 250 şi 500 euro. "Sperăm ca ediţia de la anul să aducă mai mult public şi să fie mai bogată în premii", a spus preşedintele festivalului, Cristian Zgabercea.