Au fost cuminţi

Au fost cuminţi

În prima confruntare pentru Primăria Generală, care s-a desfăşura aseară la Realitatea TV, principalii candidaţi au evitat să se atace sau să folosească arsenalul de campanie. Împreună cu moderatoarea emisiunii "Tu decizi", Vasile Blaga (PD-L), Cristian Diaconescu (PSD), Ludovic Orban (PNL), Sorin Oprescu (independent) şi Cozimn Guşă (PIN) au încercat să identifice problemele bucureştenilor şi să ofere soluţii pentru rezolvarea acestora. Fără foarte multe introduceri, emisiunea a început cu traficul din Capitală. Candidaţii au fost de acord că traficul din Bucureşti este o problemă importantă.

Potrivit candidatului PD-L la Primăria Capitalei, Vasile Blaga, este necesară o analiză integrată a celor patru componente ale traficului, respectiv: infrastructura rutieră, apoi managementul traficului, în al treilea rând, parcările şi, în al patrulea rând, transportul public. Construirea a trei pasaje la Răzoare, în Piaţa Sudului şi în Piaţa Iancului, şi închiderea inelului exterior de circulaţie al Capitalei sunt două dintre soluţiile propuse de Blaga.

Candidatul PSD Cristian Diaconescu propune atât măsuri de amploare, precum şi măsuri pe termen scurt, cum ar fi ridicarea gunoiului sau aprovizionarea magazinelor pe timp de noapte.

"Principala problemă a bucureşteanului poate fi abordată din perspectivă legislativă, din perspectiva rigoarei şi a disciplinei de circulaţie, şi aici sunt măsuri care impun asigurarea ordinei şi a disciplinei privind traficul în Bucureşti. În al doilea rând, metroul şi şoseaua de centură ar trebui să treacă în subordinea Primăriei Generale. Sunt şi măsuri pe termen scurt care nu costă bani şi care pot fi aplicate imediat, începând de la ridicarea gunoiului şi aprovizionarea magazinelor pe timp de noapte, aşa cum se face în tot Occidentul", a precizat Diaconescu.

Cozmin Guşă a precizat că personal nu are soluţii la problema traficului, dar va avea grijă să aducă specialişti ce pot găsi aceste soluţii. Candidatul PIN a criticat totuşi acitivitatea primarilor generali de până în acest moment, acuzându-i că au permis să se ajungă în situaţia în care traficul din Bucureşti este blocat.

"Nu există soluţii miraculoase astăzi, au existat soluţii bune în 1998, nimeni nu le-a pus în aplicare, a trebuit să ajungem astăzi ca să vorbim din nou despre ele", susţine Guşă.

Ludovic Orban a precizat că a început deja fluidizarea traficului, în calitate de ministru al Transporturilor. Închiderea inelelor circulare din jurul Bucureştiului, un sistem de management al traficului cu semafoare inteligente, interzicerea virajului la stânga în unele intersecţii, sunt câteva dintre propunerile lui Ludovic Orban.

" În zona de nord au început lucrările, în zona de sud s-a dat anunţul de participare la licitaţie pentru a lărgi la patru benzi axa la centură şi pentru a realiza pasaje subterane, supraterane, la toate intersecţiile dintre centură şi axele care ies din Bucureşti", a continuat Orban.

Candidatul independet Sorin Oprescu propune construirea de parcări la intrarea în Capitală, angrenarea unui număr mai mare de agenţi de circulaţie pentru coordonarea traficului, dar "şi toate celelalte soluţii" enunţate de contracandidaţii săi.

"În plus, faţă de ceea ce s-a spus aici, ca să nu plictisim lumea... începutul unei autostrăzi din astea suspendate, care să taie, de la nord la sud, două parcări de descurajare la intrarea în oraş şi mai mulţi agenţi de circulaţie, pentru că sunt cam în jur de 73 de agenţi în fiecare zi care dirijează circulaţia, în special în orele de vârf. După care, toate soluţiile, care de fapt sunt soluţii tehnice, sunt cunoscute de 10 ani de zile aproape şi care nu au fost luate în considerare până nu s-a întâmplat ceea ce au spus cei care au lucrat la proiectul Geaika, proiectul japonez. În zece ani de zile, vă blocaţi, măi băieţi, aşa că puneţi mâna şi faceţi!", a tras concluzia Sorin Oprescu.

Un pic de râcă

Discuţiile despre corupţie i-au aprins pentru câteva minute pe candidaţii prezenţi la emisiune.

"Am tăcut şi am ascultat cu atenţie. Domnule Orban, timp de trei ani de zile cât aţi fost viceprimar, n-aţi scos o vorbă despre aceste lucruri la care păreţi că vă pricepeţi şi din postura dumneavoastră de ministru al transporturilor să vorbiţi cu atâta efervescenţă despre soluţii în România mi se pare cel puţin lipsit de bun simţ. Vă rog frumos. Şi îi întrerupeţi tot timpul pe ceilalţi care vor să spună ceva. Ceea ce îmi ridică un mare semn de întrebare", a intervenit hotărât Cozmin Guşă.

"Vă reamintesc că dumneavoastră aţi fost secretar general al PSD exact în perioada fastă, numit de domnul Adrian Năstase, exact în perioada fastă în care v-aţi bătut joc de Bucureşti prin intermediul majorităţii din Consiliul General şi a primarilor de sector. După aia v-aţi dus la Băsescu, că vă place să vă duceţi la câştigători, acum v-aţi făcut propriul partid", l-a întrerupt Orban.

Corupţia în Primăria Capitalei

Abordând tema corupţiei în administraţia locală, Sorin Oprescu a apreciat că s-a format o aristocraţie politică a partidului de guvernământ.

"S-a format o aristocraţie politică şi aristocraţia asta politică, a partidului de guvernământ numeşte cine să meargă la concursul electoral de primar general. Primarul general are stăpân, pe şeful partidului şi îşi aduce găştile flămânde. Şi, atunci, fiindcă este mult mai simplu să schimbi borduri în Bucureşti şi să deranjezi tot ce poate fi deranjat în Bucureşti, după aceea te miri, după patru ani de zile, de ce nu s-au făcut proiecte şi inventăm roata şi apa caldă acum. Asta este tot", a afirmat Oprescu.

Pentru Orban cinstea este cea mai importantă în lupta împotriva corupţiei. "Niciodată nu am acceptat să condiţionez într-un fel realizarea unei licitaţii", susţine candidatul PNL.

"De 12 ani am condus instituţii publice. Locuiesc ca orice bucureştean obişnuit într-un apartament cu patru camere, maşina mea personală este o maşină Clio. Dacă identific orice act de corupţie, îl dau afară imediat pe funcţionarul responsabil de actul respectiv de corupţie. Niciodată nu am acceptat să condiţionez în vreun fel realizarea vreunei licitaţii. Niciodată nu voi accepta să favorizez pe cineva în cadrul unei licitaţii", a justificat Orban.

Referindu-se la persoanele corupte din administraţia locală, Diaconescu i-a menţionat pe cei care au restituit Parcul Tineretului, pe cei care introduc clădiri în planul de urbanism fără aprobări sau pe cei care în acest moment exploatează "din plin" Primăria Capitalei.

"Corupţia, reţeaua politico-economică ce funcţionează de 18 ani în primărie şi este bine prinsă, reţeaua politico-economică ce ne obligă să finanţăm cu 3.000 de miliarde RADET, în condiţiile în care centralele se află la guvern şi reglează preţul gigacaloriei pe care o folosim. Cei care au restituit Parcul Tineretului l-au închis şi l-au concesionat în conivenţă guvern-primărie şi au luat şi terenul de la orbi, doar ca să facă o construcţie ce se include într-un proiect mega în acea zonă", a declarat Diaconescu.

În opinia lui Guşă, problema corupţiei are la bază complicitatea dintre Executiv şi Consiliul General.

"Astăzi am prezentat public un raport al Curţii de Conturi care sesizează într-un mod clar toată corupţia din Consiliul General de la Primăria Capitalei. Cauza, pentru că aţi întrebat, este complicitatea dintre executiv, care este primarul general cu aparatul său, şi deliberativ, care este Consiliul General. Acolo nu o să găsiţi decât firme ale consilierilor generali din diferite partide care drenează banul către ei", a enumerat Guşă o serie de surse ale corupţiei.

Soluţiile date de el sunt: "Unu:contracte de management pentru toţi directorii de regii, care vor fi daţi afară, nu numiţi politic, în funcţie de

performanţele pe care le au. Doi: deciziile Consiliului General atacate de către primar, aşa cum scrie la lege. Trei: sesizarea DNA în cunoştinţă de cauză, pentru că DNA nu a fost sesizată de către un primar în funcţie sau de către altcineva din cauza complicităţilor politice care au fost acolo".

În ceea ce îl priveşte pe Blaga, el a declarat că are o experienţă mare în domeniul luptei anticorupţie. ", susţine Vasile Blaga. "Nu am idei preconcepute în momentul în care intru în primărie, când cineva va greşi va fi sancţionat", a precizat candidatul PD-L.

Invitaţie la vot

La sfârşi, candidaţii e-au cerut bucureştenilor să vină la vot, să aibă încredere în ei şi în posibilitatea de dezvoltare a Capitalei şi să voteze schimbarea.

Ludovic Orban: Să aibă încredere. Nu trebuie să creadă că ceea ce s-a petrecut în ultimii 18 ani de zile reprezintă o fatalitate. Există posibilitatea ca lucrurile să se schimbe radical în bine în Bucureşti. Există o singură condiţie, să existe cu adevărat un om dedicat interesului public şi dedicat Bucureştiului.

Sorin Oprescu: Stimaţi bucureşteni, daţi-mi o zi din viaţa dumneavoastră şi eu am să vă dau patru ani din viaţa mea.

Cozmin Guşă: N-am un mesaj, am o invitaţie pentru cei care ne privesc. Să nu mai creadă poveştile prin care, dacă stau acasă, o să pedepsească vechea clasă politică. Să vină să voteze, pentru că doar aşa pot să schimbe.

Vasile Blaga: Bucureştiul se află pe un drum bun. Creşterea economică din ultimii opt ani începe să-şi arate roadele, tot mai mulţi oameni îşi construiesc case. Numărul de maşini înmatriculate în Bucureşti a crescut la peste 1.200.000, iar asta, desigur, ridică noi provocări. Pentru rezolvarea lor, bucureştenii au nevoie de un om cu experienţa potrivită, au nevoie de un om care să ştie să ia deciziile care se impun.

Cristian Diaconescu: Da, schimbarea este posibilă şi Bucureştiul, dintr-un iad, poate fi transformat într-un oraş european, modern, civilizat, în care noi şi familiile noastre să trăim decent. Dar pentru acest lucru trebuie ca bucureştenii să înţeleagă această necesitate şi să voteze schimbarea.

(11:55)

Ne puteți urmări și pe Google News