Atacul cu drone de la Kremlin, opera rușilor. Analiștii militari: prea multe lucruri care nu se leagă

Atacul cu drone de la Kremlin, opera rușilor. Analiștii militari: prea multe lucruri care nu se leagăSursa foto: captura video Twitter

Institutul pentru Studierea Războiului a ajuns la concluzia că atacul cu drone care a lovit Kremlinul, a fost pus la cale chiar de către Rusia. Ucraina a negat că a comis acest atac, în timp ce Rusia acuză Statele Unite că a vrut să îl ucidă pe Vladimir Putin.

Analiza indică faptul că una dintre drone a lovit acoperișul unei dintre clădiri, unde este arborat steagul Rusiei, fără să fie lovită de apărarea antiaeriană, așa cum au afirmat autoritățile militare.

”Este extrem de puțin probabil ca două drone să fi pătruns în mai multe straturi de apărare aeriană și să fi detonat sau să fi fost doborâte chiar deasupra inimii Kremlinului într-un mod care să ofere imagini spectaculoase surprinse frumos de cameră”, se arată în analiză.

De asemenea, cei de la Instititul pentru Studierea Războiului au mai precizat că la începutul acestui an, din cauza unor posibile atacuri asupra Moscovei, au fost amplasate mai multe sisteme de arme antiaerene, din gama Panțir, care acum nu au reacționat.

„O lovitură care a evitat detectarea și distrugerea de către astfel de mijloace de apărare aeriană și care a reușit să lovească o țintă atât de importantă precum Palatul Senatului de la Kremlin ar fi o jenă semnificativă pentru Rusia. Dacă atacul cu drone nu ar fi fost organizat intern, ar fi fost un eveniment surpriză”, au mai precizat cei de la Institutul pentru Studierea Războiului.

Va exista o consecință

Rusia ia în considerare diverse opțiuni pentru a răspunde la tentativa de atac cu drone a Kievului asupra Kremlinului, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al președinției, Dmitri Peskov, în fața presei.

”O mare varietate”, a răspuns el, când a fost întrebat despre ce măsuri va fi vorba.

”Bineînțeles, nu vă pot oferi detalii aici. În orice caz, problema poate fi doar despre pași bine gândiți care să răspundă intereselor țării noastre”, a precizat Peskov.

La 3 mai, Kievul a încercat să folosească două drone pentru o lovitură pe timp de noapte asupra reședinței de la Kremlin a președintelui rus Vladimir Putin, a anunțat anterior serviciul de presă al președinției.

Armata și serviciile speciale au dezactivat prompt vehiculele inamice. Putin nu a fost rănit și a continuat să lucreze ca de obicei, el fiind la Sankt Petersburg.

Kremlinul a declarat că atacul a fost un act de terorism planificat în prealabil și un atentat la viața șefului de stat, adăugând că Rusia își rezervă dreptul de a riposta într-un mod adecvat și atunci când va considera necesar, conform TASS.

Ne puteți urmări și pe Google News