Asia Express 2025 a început cu probleme mari pentru una din concurente

Asia Express 2025 a început cu probleme mari pentru una din concurenteAsia Express. Sursa foto: Facebook

Asia Express a început, iar concurenții și-au sunat, astăzi, pentru ultima oară familiile. Apoi, telefoanele le-au fost confiscat, iar cele nouă perechi au pornit în aventura vieții lor. Karmen Minune, care va face echipă cu Olga Barcari, a povestit că a fost la un pas să rateze show-ul.

Karmen Minune a trecut prin mari emoții înainte de a ajunge în Coreea de Sud. Artista și-a pierdut pașaportul chiar cu câteva zile de începerea noului sezon din Asia Express.

Și-a pierdut pașaportul în Las Vegas

"Am plecat în America, în luna ianuarie, apoi m-am întors și am stat patru zile acasă. Am reușit să filmez patru clipuri în patru zile. Problema e că am pierdut pașaportul în Vegas și a trebuit să-l refac. Am avut emoții mari cu subiectul ăsta", a declarat ea, conform cancan.

Karmen Minune a menționat că peripețiile prin care a trecut în Statele Unite au pregătit-o, parcă, pentru ceea ce va urma la Asia Express.

"În America am întâlnit atâtea probleme, încât am simțit că Dumnezeu mă pregătea pentru Asia. În fiecare oraș am dat peste câte o dificultate. M-am pierdut în aeroport, la un moment dat.

Asta înseamnă că a trebuit să fac ceea ce o să fac în Asia. N-a fost chiar cum o să fie în competiție, dar a fost interesant", a povestit ea.

Karmen Minune

Karmen Minune. Sursa foto: Instagram

Adi Minune n-a fost de acord

Karmen Minune a declarat că a stabilit deja cu perechea ei, hair-stylistul Olga Barcari, care dintre ele va participa la probele în care vor trebui să mănânce preparate mai grețoase.

"Eu nu pot să fac aste. I-am zis: 'Olga, iubirea mea, facem absolut ce vrei tu, doar să nu mănânc, nu te supăra pe mine'. Refuz să mănânc nu pentru că sunt vreo sclifosită, dar mi-e frică să nu mă îmbolnăvesc", a precizat artista.

Adi Minune, tatăl lui Karmen, a încurajat-o înainte de concurs, cu toate că nu a fost de acord cu participarea la Asia Express.

"Tata este plecat cu fratele meu la cântare în Anglia. M-au sunat, am stat de vorbă cu ei și mi-au urat succes, deși n-au fost de acord", a relatat tânăra.

Perechile de la Asia Express 2025

Nouă perechi participă la Asia Express în acest an, pe unul dintre cele mai lungi trasee de până acum, care va străbate 3 țări: Filipine, Vietnam și Coreea de Sud.

Perechile sunt: Mara Bănică și Serghei Mizil, Raluca Bădulescu și fostul ei soț, Florin, Anda Adam și soțul ei, Joseph, Catinca Roman și fiica ei, Calina, Ștefan Floroaica și Alexandru Ion, supermodelul Alina Pușcău și prietena ei, Cristina, foștii fotbaliști Gabriel Tamaș și Dan Alexa, dansatorul Emil Rengle și iubitul lui, Alejandro, și pe Karmen și prietena ei, hair-stylistul Olga Barcari.