Asasinarea lui Benazir Bhutto, anchetată de ONU

Asasinarea lui Benazir Bhutto, anchetată de ONU

Reprezentanţii ONU au fost de acord să colaboreze cu autorităţile pakistaneze în achetarea morţii fostului Prim ministru, Benazir Bhutto.

Ministrul de externe al Pakistanului, Shah Mahmood Qureshi, a declarat în acest sens că Secretarul General al ONU a acceptat cererea de a se implica în această investigaţie.

Benazir Bhutto, prima femeie prim-ministru din Pakistan, a fost asasinată în decembrie 2007, în timpul unui miting electoral. Până în acest moment au fost arestate cinci persoană, însă niciuna nu a fost acuzată.

Shah Mahmood Qureshi a mai afirmat că scopul acestei echipe de anchetă va fi de a-i identifica pe cei care au organizat şi finanţat acel atentat.

Bhutto, de două ori prim-ministru al Pakistanului, a părăsit ţara în 1999, după ce Musharraf a ajuns la putere, şi a revenit abia în octombrie 2007. 

(13:00)

Ne puteți urmări și pe Google News