Asalt la frontiera de Vest

Asalt la frontiera de Vest

Şaptesprezece migranţi proveniţi din ţări africane şi asiatice au fost prinşi în ultimele 24 de ore în patru puncte de trecere a frontierei de Vest a României. Printre aceştia se numără tunisieni, algerieni, pakistanezi sau marocani.

Poliţiştii de frontieră din judeţele Arad, Timiş, Bihor şi Satu-Mare au avut serios de furcă cu un număr record de străinii "rătăciţi" în apropierea graniţei cu Ungaria. Arad - Cinci tunisieni ascunşi în iarbă

În judeţul Arad, azi noapte, în jurul orei 01.00, o patrulă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac a observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, un grup de cinci bărbaţi care mergeau pe jos spre Ungaria. Acestea au fost interceptate la aproximativ 50 metri faţă de teritoriul statului vecin, în marginea de vest a localităţii Nădlac, în vegetaţia din apropierea liniei de frontieră. Străinii nu aveau documente de identitate asupra lor şi au fost conduşi, pentru verificări, la sediul Sectorului. Acolo s-a stabilit că este vorba despre cinci cetăţeni tunisieni, cu vârste cuprinse între 22 - 36 ani, care intenţionau să ajungă în Franţa. Ei au declarat că au vrut să treacă graniţa ilegal întrucât nu deţineau viză pentru Spaţiul Schengen.

Bihor - Marocanii, algerianul şi tunisianul

Azi dimineaţă, în jurul orei 06.00, o patrulă a poliţiei de frontieră, din cadrul Sectorului P.F. Diosig, judeţul Bihor, a observat, la aproximativ 400 de metri faţă de lina de frontieră, patru bărbaţi care nu îşi justificau prezenţa în zonă. Aceştia nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu vorbeau limba română, din acest motiv au fost conduşi la sediul sectorului, pentru cercetări. Astfel, s-a stabilit că doi dintre cei în cauză sunt din Maroc, unul din Tunisia şi unul din Algeria, cu vârste cuprinse între 29 şi 39 de ani. Bărbaţii au declarat că intenţionau să treacă fraudulos în Ungaria şi apoi mai departe, în Spaţiul Schengen pentru a-şi găsi un loc de muncă.

Satu-Mare - Pakistanezii l-au întrebat pe un poliţist care e drumul spre Viena

Trei cetăţeni pakistanezi care intenţionau să iasă ilegal din ţară pentru a ajunge în Austria au fost opriţi, joi, de poliţiştii de frontieră sătmăreni poliţiştii de frontieră din cadrul P.F. Carei şi Berveni. "Grănicerii" au aflat de intenţia asiaticilor de la un coleg de al lor, poliţist în cadrul Secţiei nr. 7 Poliţie Rurală Carei. Acesta aflase de prezenţa străinilor după ce pakistanezii s-au interesat, vorbind într-o engleză stricată, de un drum ascuns pentru a trece graniţa pentru a ajunge în Austria. Astfel, poliţiştii de frontieră i-au dibuit repede şi i-au reţinut pe raza localităţii Căpleni.  Din verificările efectuate s-a stabilit că pakistanezii au vârste cuprinse între 18 şi 52 de ani.

Timiş - Cinci africani ascunşi în noapte

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sînnicolaul Mare, judeţul Timiş, au depistat, tot joi, cinci migranţi din Tunisia şi Algeria. La adăpostul întunericului, cetăţenii africani au fost surprinşi la aproximativ 100 metri de linia de  frontieră, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte. După interceptarea acestora, s-a stabilit că cei cinci sunt patru cetăţeni algerieni şi un tunisian, cu vârste cuprinse între 23 şi 33 de  ani.   În timpul audierilor, bărbaţii au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria deoarece doreau să ajungă în Spaţiul Schengen şi nu posedau vizele necesare.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale pentrz tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor sa fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Ne puteți urmări și pe Google News