Articolele despre corupţie nemulţumesc guvernul bulgar

Articolele despre corupţie nemulţumesc guvernul bulgar

Vicepremierul bulgar Meglena Plugcieva a atacat, ieri, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), pe care l-a acuzat că a divulgat către presă amănunte dintr-un document privind legăturile dintre instituţiile statului şi grupările infracţionale care au fraudat fondurile UE.

Reacţia oficialului bulgar vine în contextul unor altor dezvăluiri, din raportul Comisiei Europene pe justiţie, care ar putea solicita retragerea a aproximativ 600 de milioane de euro din fondurile destinate Bulgariei şi chiar amânarea aderării noului stat membru la spaţiul Schengen.

„Cel mai aspru raport“ redactat vreodată pentru un stat membru UE, aşa cum a fost numit de oficialii europeni, va constata, pe 23 iulie, lipsa progreselor Bulgariei în combaterea corupţiei şi a crimei organizate“, scrie Reuters. Acuzaţiile din raportul OLAF, care observă că autorii fraudelor cu fonduri UE au sponsorizat campania preşedintelui Gheorghi Părvanov, au declanşat o criză politică la Sofia, unde partidele din opoziţie au început consultările pentru demiterea şefului statului.

Ne puteți urmări și pe Google News