Arta fotografica s-a refugiat pe internet

Arta fotografica s-a refugiat pe internet

Fotografii incearca sa-si vanda imaginile on-line prin site-uri profesioniste.

Din atelierele virtuale ale celor mai multi fotografi romani lipseste sectiunea cea mai familiara fotografilor din Vest: „buy photo”. Internetul e o solutie ieftina si rapida la costisitoarele galerii si ramane cel mai eficient „manager”.

Cu toate acestea, pentru fotografii autohtoni, comertul on-line de fotografie e ca si inexistent. Romanii nu s-au deprins cu arta fotografica si nu cumpara, in general, fotografii, iar expedierea unor imagini pe print, in Occident, se arata mai dificila decat pare. Daca n-ar fi media, cu cererea de imagini „de consum”, artistii ar infrunta anonimatul.

Fotografia nu se „mananca pe paine”

Cosmin Bumbut (www.bumbutz.ro) este unul dintre cei mai cautati fotografi romani, insa intarzie in a-si pune la punct un magazin virtual. „Nu am gasit nicio modalitate coerenta prin care sa-mi vand fotografiile on-line. Am incercat sa vand in afara, dar modalitatile de plata nu sunt deloc avantajoase.

In al doilea rand, nici nu gasesc procedura optima de impachetat imaginea, nu sunt plicuri de dimensiunea pe care mi-as dori-o, nimic din ce am nevoie”, explica artistul. Bumbut a inceput cu „Dilema” si a continuat cu revistele glossy, albume si premii, inclusiv un Oscar al fotografilor, in 2006 - International Photography Awards - pentru imaginile cu detinutii din Penitenciarul Aiud. 

Nici Razvan Voiculescu, celebru pentru albumele sale cu nuduri („Lumea e ca tandretea unui nud”, Humanitas), n-a experimentat prea mult comertul pe web, desi are un site profesional (www.razvan-voiculescu.ro). „Pentru fotografii romani, comertul on-line reprezinta un procent foarte scazut din activitatea lor. Romania inca nu „mananca pe paine” fotografia, iar aceasta meserie este cotata, cu putine exceptii, ca fiind o activitate de hobby cu aparatura ceva mai evoluata”, este de parere Voiculescu.

Sebastian Enache, un obisnuit al revistelor glossy, si-a conceput site-ul (www.photoes.ro) ca o carte de vizita, fara speranta unor comenzi consistente. „Pentru un fotograf, prezenta pe web este la fel de importanta ca pentru orice prestator de servicii. Despre comertul on-line nu stiu mare lucru, dar stiu ca bancile de imagini sunt la mare cautare”, spune Enache.

Comenzi numai in Vest

Desi e incepatoare, Madalina Iordache-Levay e o exceptie. La doar 24 de ani, ea si-a manageriat foarte eficient munca artistica. Pe langa prezentarea virtuala rafinata, si-a stabilit o lista foarte clara de preturi. In functie de dimensiuni, calitatea fotografiei si „ierarhia” ei in galerie, un print poate costa intre 75 si 380 de dolari. „99a din comenzile de printuri pe care le-am avut au fost din SUA, Canada si tari din vestul Europei.

Romanii nu cheltuiesc bani pe arta si poate ca nici nu se incred sa cumpere de pe internet, dar nici artistii romani nu cred in aceasta metoda si, nu de putine ori, am intalnit mirarea lor auzind ca eu chiar vand printuri prin comenzi on-line”, apreciaza Madalina. Dupa ce si-a terminat studiile de jurnalism la Iasi, Madalina a ales de curand Statele Unite, unde pregateste deja o expozitie.

Anonimat

Media salveaza

Fara prea multe sanse sa vanda din galerii sau on-line, pe artistii romani ii salveaza de anonimat media. „In afara fotografiei de presa, vanduta on-line, nu cred ca exista alt sistem de vanzare a imaginilor. El nu exista nici in varianta clasica, aceea a vanzarii printurilor in galerii specializate”, crede Petrut Calinescu, fotograf pentru France Presse. El face parte, alaturi de Cosmin Bumbut, Silviu Ghetie, Gicu Serban, Alexandru Paul, Voicu Bojan s.a. din grupul fotografic „7 zile” (www.7zile.ro), care pune la cale, anual, o calatorie prin tara, incheiata cu expozitii foarte apreciate.

Ne puteți urmări și pe Google News