Fotbalistul german Lukas Josef Podolski va evolua din sezonul viitoar la Arsenal Londra. Transferul lui Podolski e considerat de presa din Anglia drept unul dintre cele mai importante reușite de Arsenal Londra în ultimii ani.

Născut la Gliwice, în Polonia, pe 4 iunie 1985, Lukas Podolski e produsul celor de la FC Köln, club de la care a plecat în 2006 la Bayern Munchen, pentru a reveni trei ani mai târziu.

La doar 26 de ani, Podolski a jucat de 94 de ori în naționala Germaniei, pentru care a marcat de 43 de ori.

În actualul sezon, Lucas a bifat 28 de meciuri și a marcat de 18 ori pentru FC Köln, care însă se chinuie să scape de retrogradare cu o etapă înainte de finalul sezonului.