Arma secretă a Hamas

Arma secretă a Hamas

Acţiunile militare ale armatei israeliane au atins un punct critic, comandanţii israelieni recunoscând faptul că gruparea Hamas dispune încă de cantătăţi mari de arme şi de peste 20.000 de militari antrenaţi pentru acţiuni sângeroase.

Arsenalul Hamas a fost introdus pe ascuns prin intermediul reţelei de tuneluri care leagă Gaza de Egipt. Reţeaua a fost folosită anterior pentru aprovizionarea cu alimente a teritoriului palestinian care suferă de pe urma sancţiunilor severe impuse de Israel.

Sutele de tuneluri au jucat, astfel, un rol important în menţinerea Hamas la putere şi în întărirea capacităţii militare a grupării. Reţeaua a devenit o ţintă strategică a atacurilor israeliene, dar şi un punct cheie în cazul unui acord privind încetarea focului.

Contrabandă de alimente şi arme

Construite de-a lungul mai multor ani şi variind ca mărime, tunelurile au "transportat" orice, de la materiale de construcţii la vite. Potrivit The Independent, câteva au fost chiar folosite de personalităţi pentru a intra şi a ieşi mai uşor din regiune.

Profesorul Efraim Inbar, director al unei universităţi israeliene, consideră că autorităţile israeliene sunt, în mare parte, responsabile de existenţa tunelurilor deoarece "nu le-au luat în serios iniţial. Guvernul nu a alocat suficiente resurse pentru a le detecta şi controla. Acum sunt nevoiţi să le distrugă pe cele mai importante şi să prevină reconstruirea lor".

Cea mai mare grijă a Israelului este însă felul în care Hamas a folosit reţeaua de tuneluri pentru a se pregăti de luptă. Se crede că miliţiile Hamas au trimis sute de membri în Iran şi Liban pentru a se antrena şi a deprinde tacticile folosite cu succes de Hezbollah împotriva Israelului în 2006.

Citiţi şi:

Arestat pentru că a scris prea devreme despre războiul din Gaza

Forţele israeliene au înconjurat Gaza City

“Israelul are nevoie de Hamas”

Hamas: “Zdrobiţi-vă duşmanul!”

SOLDAŢII ISRAELIENI: „Să-i ştergem de pe faţa pământului“

Ne puteți urmări și pe Google News