Argeşenii, printre cei mai mari chiulangii la alegeri

Argeşenii, printre cei mai mari chiulangii la alegeri

Deşi în Argeş au candidat oameni foarte cunoscuţi, cum ar fi Florin Călinescu, Mircea Diaconu sau Cristian Boureanu, locuitorii judeţului nu s-au înghesuit la vot. Astfel, la ora 10.00, prezenţa la vot în Argeş a fost, în medie, de doar 4,27%, fiind una dintre cele mai mici din ţară.

La ora 15.00, Biroul Electoral Judeţean a raportat o prezenţă la vot de 18,28% pentru mediul urban şi 20,36% pentru mediul rural. Cei mai optimişti sunt candidaţii PSD, dat fiind că, cel puţin în prima parte a zilei, cei mai mulţi dintre votanţi erau oameni în vârstă, despre care se ştie că fac parte din electoratul predominant al social-democraţilor.

,,Am votat pentru o viaţă mai bună şi pentru un Parlament mai responsabil. În ceea ce priveşte victoria, trebuie să aşteptăm ultimul fluier al arbitrului, pentru a fi confirmată”, a declarat Constantin Nicolescu (PSD), preşedintele Consiliului Judeţean, imediat după ieşirea de la urne.

Colegul său, Bogdan Niculescu Duvăz, candidat pentru un scaun de deputat pe colegiul Piteşti-Centru, a declarat că, dacă va ajunge deputat, va fi alături de oamenii nevoiaşi, ajutorarea acestora fiind prioritatea PSD.

Cristian Boureanu şi-a chemat alegătorii cu telefonul fix!

,,Bună ziua! Mă numesc Cristian Boureanu. Sunt omul cu care te-ai întâlnit de atâtea ori şi pe care îl cunoşti ca fiind unul dintre cei care vă apără interesele. Nu îi lăsa pe alţii să îţi decidă soarta! Nu îi lăsa să îşi bată joc, în continuare, de tine! Du-te la vot. Vei avea alături de tine o echipă responsabilă...!”, aşa sună un mesaj transmis prin intermediul telefoniei fixe ieri, în jurul orelor 14.00.

Câteva mii de piteşteni au primit acest mesaj vocal, transmis prin intermediul unui robot. De altfel, Cristian Boureanu şi-a exprimat îngrijorarea, după ce a ieşit de la urne, cu privire la prezenţa slabă la vot. ,,Vrem să lăsăm România pe mâini bune, dar pentru aceasta trebuie ca tinerii să iasă la vot. Sperăm că, mai pe seară, aceştia să iasă la vot. Aseară poate au fost în discotecă sau la onomastica vreunui prieten, de Sf.Andrei,  dar trebuie să vină la vot!”, a declarat Boureanu.

Acesta şi-a exprimat opţiunea electorală la Liceul nr. 1 din Piteşti, fiind însoţit de soţia sa, Valentina Pelinel, şi de Iulian Corbu, un alt candidat PD-L pentru fotoliul de deputat, pe colegiul Piteşti-Centru. De amintit ar fi că soţia sa a fost unul dintre primii votanţi, exprimându-şi voinţa electorală la o secţie din Bucureşti. Boureanu a reclamat ieri faptul că la mai multe secţii de votare din sudul judeţului alegătorii au fost ,,momiţi” cu pomeni electorale chiar în ziua votului.

Florin Călinescu: ,,După ce plec de aici, mă duc să îmi cumpăr ciorapi!” Aspirantul la scaunul de senator pe colegiul Piteşti, liberalul Florin Călinescu, şi-a exprimat opţiunea electorală la Secţia 197, din comuna argeşeană Băbana. Avându-şi originile în această comună, Călinescu mizează pe încrederea locuitorilor din zonă dar şi pe sprijinul oferit de primarul liberal Bebe Ivan, care în vara acestui an a fost reales primar cu un procent de aproape 80%.

,,Diferenţa la aceste alegeri va fi făcută de cei care acum stau acasă, dar ar putea înclina balanţa dacă ar veni să voteze. Dacă vor sta acasă, nu mai au dreptul să comenteze ceea ce se întâmplă după aceea. În ceea ce mă priveşte, cred că primul pas spre victorie e participarea la întrecere. În această campanie, am auzit foarte multe lucruri trăznite de la contracandidaţii mei, gen amplasarea unui bac pe râul Argeş. Mă bucur de respectul argeşenilor şi sper să nu îi dezamăgesc. După ce plec de aici, mă duc să îmi cumpăr ciorapi. Sunt de multe zile în Argeş şi nu am apucat să îmi iau foarte multe lucruri cu mine. În rest, până diseară, o să mai colind pe la secţii, pe la sediul de campanie,” a declarat Călinescu.

Directorul de la Apele Române: ,,Votul uninominal va duce la împrospătarea clasei politice!”

Marius Postelnicescu (PNL), directorul Apelor Române, a votat în această dimineaţă la secţia din cadrul Colegiul Naţional „I.C. Brătianu”.

La ieşirea din secţie, Marius Postelnicescu a declarat: „Este pentru prima dată când ne alegem Parlamentul în sistem uninominal. Am convingerea că argeşenii şi-au dat seama de beneficiile acestui sistem de vot, care are foarte multe valenţe şi avantaje pentru împrospătarea clasei politice. Sunt adeptul aducerii unor oameni competenţi în Parlamentul României, nu o listă de partid. Cred că pe cetăţeni îi interesează cine îi va reprezenta în următorii patru ani în Legislativ, de aceea sunt convins că se vor prezenta la vot. Sper că alegerile de azi să aducă în România un Parlament mai apropiat de cetăţean şi, mai ales, cu soluţii concrete pentru problemele cu care se confruntă atât Piteştiul, cât şi localităţile limitrofe.”

Ziarist reţinut pentru că a refuzat să se legitimeze Un eveniment mai puţin plăcut a avut loc la o secţie de votare din zona Rolast. Cosmin Zeţeanu, ziarist la un săptămânal local, a fost reţinut de poliţiştii Secţiei 4 deoarece a refuzat să se legitimeze la intrarea în clădirea unde avea loc procesul de vot.

,,Jurnalistul a refuzat să prezinte acreditarea, dar şi legitimaţia de presă şi cartea de identitate, aşa cum prevede legea. Mai mult decât atât, a avut faţă de poliţişti o atitudine mai mult decât nepoliticoasă. După ce l-am dus la secţie, ne-a prezentat şi acreditarea plus celelalte acte. Îşi chemase şi avocatul,” ne-a declarat ofiţerul de serviciu de la Secţia 4.

Citiţi şi

Votul alb, o soluţie pentru tinerii dezamăgiţi

Ne puteți urmări și pe Google News