Arad: Un şofer drogat a provocat un accident mortal

Arad: Un şofer drogat a provocat un accident mortal

O persoană a decedat, iar alta a fost rănită, într-un grav accident rutier ce a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN79, în afara localităţii Nădab.

Poliţiştii şi medicii legişti au stabilit, aseară, că şoferul consumase cocaină, iar în maşină au fost descoperite şi alte droguri. Victimele sunt de naţionalitate arabă şi au cetăţenie norvegiană. Pompierii din Chişineu Criş s-au chinuit mai mult de o oră pentru a scoate toate victimele din maşină distrusă.

„Din cercetările efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că M. A. I., de 27 de ani, cetăţean norvegian, în timp ce conducea un autoturism, din direcţia Arad spre Chişineu Criş, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi ceaţă, într-o curba uşoară la dreapta a pierdut controlul volanului intrând în coliziune cu un copac. În urma impactului,  pasagerul din dreapta faţă, A. A. A, a decedat, iar un alt pasager, ce se afla pe bancheta din spate a autoturismului, A. T. , de 23 de ani a fost rănit grav. În timpul cercetărilor, poliţiştii au găsit asupra unuia din pasagerii aflaţi în autoturism două batoane de haşiş, iar probele biologice  recoltate de către specialiştii Centrului de Medicina Legală Arad au evidenţiat faptul că şoferul autoturismului  se afla sub influenţa substanţelor halucinogene, testarea rezultând  pozitivă la cocaină”, a declarat Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad.

Cercetările au fost preluate de către Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad.

Ne puteți urmări și pe Google News