APROPIATUL lui Radu Mazăre, omul de afaceri Avraham Morgenstern, A DISPĂRUT! DNA a sesizat PARCHETUL

APROPIATUL lui Radu Mazăre, omul de afaceri Avraham Morgenstern, A DISPĂRUT! DNA a sesizat PARCHETUL

Apropiatul lui Radu Mazăre a dispărut ca prin minune, deși se afla sub control judiciar. Adevărat că Avraham Morgenstern nu s-a prezentat niciodată la niciun termen din procesul de evaziune fiscală, dar trebuia supravegheat de polițiști.

DNA a făcut plângere penală către Parchetul General și a transmis sesizări către Ministerul de Interne și către IGPR, după ce omul de afaceri Avraham Morgenstern a dispărut, cu toate că se afla sub control judiciar din 2015, informează Digi24.

 

DNA susține în documentele remise celor două instituții că există indicii de infracțiuni și a cerut verificări suplimentare în acest dosar.

 

Omul de afaceri nu s-a prezentat la ultimele patru termene ale procesului și ar fi trebuit să fie supravegheat, în această perioadă, de polițiști de la o secție din București, susțin procurorii.

 

Totodată, vineri se așteaptă decizia definitivă de la Curtea de Apel Bucureşti în acest dosar de evaziune fiscală.

 

Avraham Morgenstern, un apropiat al lui Radu Mazăre, a fost arestat preventiv în lipsă şi este căutat din 31 mai, după ce nu s-a mai prezentat la proces.

 

Avraham Morgenstern, administrator al firmei Shapir Structures SRL, a fost condamnat de Tribunalul București, pe data de 10 ianuarie, la 12 ani de închisoare și plata a 53 milioane lei către statul român, reprezentând prejudiciul într-un dosar de evaziune fiscală.

Ne puteți urmări și pe Google News