Cele cinci poveşti inspirate de legende urbane din timpul dictaturii – „genul acela care se zic noaptea, la a treia sticlă de vin” – au fost introduse de delegatul general al festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux, gest de care se bucură foarte puţine filme.

„Aveţi tot cinemaul românesc de mâine aici, pe scenă”, a spus Frémaux, prezentându-i pe cei patru cineaşti care au regizat câte un episod, alături de Mungiu – Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Constantin Popescu şi Răzvan Mărculescu.

„Pentru că festivalul de la Cannes a fost atât de prietenos cu cineaştii români, m-am gândit să aduc nişte prieteni”, a răspuns regizorul premiat anul trecut cu Palme d Or, spre amuzamentul celor din sală.

„Au râs mai mult decât trebuiau să râdă”

Cele mai spumoase poveşti, după reacţiile sălii, au fost „Legenda activistului în inspecţie” (cu Teo Corban, un primar la un pas de infarct când se anunţă că o coloană oficială va trece prin satul lui), „Legenda fotografului oficial” (despre cum se retuşa imaginea dictatorului în ziare) şi „Legenda miliţianului lacom” (un poliţai se pomeneşte cu un porc viu în apartament, care trebuie sacrificat cât se poate de silenţios).

„A fost o reacţie foarte bună şi cumva neaşteptată, pentru că nu credeam că publicul străin o să înţeleagă chiar fiecare glumă din film, fiecare ironie. Dar iată că m-am înşelat. Chiar am avut senzaţia că la filmul meu au râs mai mult decât trebuiau să râdă”, spune Constantin Popescu, responsabil de legenda cu porcul şi miliţianul.

Alte două episoade, cu o alură ceva mai serioasă, au fost „Legenda vânzătorilor de aer” (cum puteai face bani în comunism „din aer”) şi „Legenda şoferului de găini” (un Vlad Ivanov grozav în rolul unui şofer de la Avicola care descoperă cum poate face afaceri cu ouă).

„Mă aşteptam ca lumea să râdă, însă mi-a plăcut în mod special faptul că cineva mi-a spus că e cel mai vesel moment din timpul festivalului, până acum”, a spus Cristian Mungiu, înainte de a fi acaparat, pentru câteva ore, în câteva sesiuni de interviuri cu presa străină.