Absolvenţii care termină în vara lui 2008 patru ani de facultate vor concura pentru posturi cu colegii lor mai mici, care fac numai trei ani.
Studenţii din întreaga ţară încep peste o săptămĺnă facultatea. Lipsa locurilor din cămine şi schimbările aduse de noua lege a învăţămĺntului superior sunt problemele cu care se vor confrunta tinerii.
Pentru cei care termină facultatea, noul an vine şi cu o altă provocare: găsirea unui job, în condiţiile în care anul universitar 2007-2008 este cel în care două promoţii de absolvenţi vor intra în acelaşi timp pe piaţa muncii. Este vorba despre tinerii care au făcut patru ani de studii de licenţă şi, respectiv, trei ani de facultate, adică prima promoţie Bologna.
Mai exact, sunt vizaţi studenţii economişti, cei de la Litere, Limbi străine, dar şi Chimie, Fizică, Matematică sau Biologie care vor termina facultatea în vara anului 2008. Situaţia se va repeta în vara anului 2009, cĺnd vor absolvi două promoţii ale universităţilor tehnice, care termină patru, respectiv, cinci ani de licenţă. Bătaia pe profesori coordonatori Indiferent dacă şi-au găsit deja un loc de muncă sau încă mai caută, studenţ ii celor două promoţii simultane îşi vor disputa, în primul rĺnd, profesorii coordonatori, insuficienţi pentru numărul aproape dublu de absolvenţi.
Rectorul Academiei de Studii Economice, Ion Roşca, recunoaşte că sunt deja probleme cu profesorii coordonatori de lucrări de diplomă. „Ajungem la unele facultăţi la 40 de lucrări de profesor“, precizează rectorul.
Patronii vor avea de unde alege Managerii de resurse umane, însă, cred că patronii îşi vor putea selecta mai uşor angajaţii. Locurile de muncă pentru începători ar putea fi plătite mai puţin, căci numărul de candidaţi va fi aproape dublu.
„Datorită ritmului alert de dezvoltare, sistemul bancar romĺnesc poate absorbi fără probleme tinerii aflaţi la început de carieră. În condiţiile în care dezvoltarea organică a unei instituţii bancare poate ajunge pĺnă la a deschide patru noi sucursale pe lună, asa cum este şi cazul nostru, este firesc să existe o cerere importantă de oameni noi“, spune Gabriela Constantinescu, director resurse umane Piraeus Bank Romĺnia.
Pentru acest an, Ministerul Educaţiei a aprobat 57.216 locuri de la buget pentru licenţă, anul I, şi 18.979 pentru masterat. DÉJŔ-VU Locuri insuficiente în cămine Aproape 40.000 de studenţi nu vor prinde loc în cămin, în această toamnă, după cum susţin reprezentanţii asociaţiilor studenţeşti din Bucureşti, dar şi din ţară. Motivul principal este numărul insuficient de locuri, în jur de 106.000 în toate campusurile studen- ţeşti.
Există, în schimb, 250.000 de studenţi şi 140.000 de cereri, iar în marile centre universitare din Bucureş ti, Iaşi, Cluj şi Timişoara sunt onorate doar aproximativ 50% dintre solicitări. Singura soluţie este, în opinia studenţilor, construcţia de noi cămine.
De asemenea, multe clădiri sunt în reparaţii capitale. Studenţii spun că acceptă situaţia, în speranţa că anul viitor vor sta în condiţii mai bune. Cu toate acestea, ei spun că, deşi renovate, vechile cămine sunt lipsite de facilităţi.