Antonescu răspunde "Da" PSD-ului: Trebuie să constituim o forţă politică majoră
- Adam Popescu
- 28 decembrie 2010, 20:55
Liderul PNL Crin Antonescu este de acord să oficalizeze relaţia cu social-democraţii. Liberalul propune şi atragerea UDMR în această structură.
După luni de zile de tatonări între cele două partide, Antonescu a anunţat, aseară, la emisiunea Subiectiv de la Antena 3, că este de acord să oficializeze alianţa cu PSD. Tacticva ar fi aceea de a întări opoziţia, de a schimba raportul de forţe în parlament astfel încât să fie schimat şi guvernul. "Sugerez o alianţă, o comasare a acestor două mari partide. (...) Trebuie foarte repede să punem la o parte diferenţele dintre noi. Este limpede ce ne uneşte", a declarat liderul liberalilor. Antonescu a reiterat ideea că singurul partid care poate ajuta înclinarea balanţei din parlament către actuala opoziţie este UDMR. Liderul PNL a declarat astfel că şi-ar dori ca reprezentanţii Uniunii să facă parte din viitoarea alianţă alături de PNL şi PSD. "Împreună cu UDMR, să discutăm şi să punem în aplicare un vast proiect naţional cu durata de 6 ani, deci până în 2012 alegeri şi în 2016. Adică nu mai mergem pe o improvizaţie de un an şi după aceea începem să ne batem în alegeri", a adăugat Crin Antonescu.