Antonescu: Băsescu face propagandă pentru proşti

Antonescu: Băsescu face propagandă pentru proşti

După ce Traian Băsescu a făcut apel la responsabilitatea politicienilor, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, astăzi, că nu înţelege ce doreşte şeful statului, dar declaraţiile sale sunt "propagandă pentru proşti".

"Nu înţeleg ce doreşte domnul Băsescu şi, sincer să fiu, nu mă mai interesează, pentru că este propagandă pentru proşti. Proşti sunt puţini în ţara asta, în ciuda a ce crede domnul Băsescu. Mie mi se pare că este în continuare un număr propagandistic de slabă calitate. Ce moratoriu doreşte? Doreşte să nu mai votăm cei din opoziţie? Doreşte să-i votăm toate aberaţiile, ce anume doreşte de la noi?", a spus Antonescu. Liderul PNL a adăugat că actuala putere are majoritate, ceea ce ar trebui să nu împiedice PDL să adopte legile aşa cum doreşte. "Are o majoritate, n-am ocupat Parlamentul, n-am blocat nimic, am încercat şi am spus de atâtea ori să ne menţinem în nişte limite civilizate, să nu tolerăm gesturi de felul celor comise de doamna Roberta Anastase şi de domnul Sever Voinescu, abuzuri, modificări, modificări pe picior ale Regulamentului, dar, una peste alta, nu-i impiedică nimeni să-şi pună la treabă majoritatea şi să adopte legi", a adăugat Crin Antonescu. Declraţiile vin după ce şeful statului le-a reproşat astăzi celorlalţi politicieni că "şi-au făcut de cap". "Lansez un mesaj către politicieni, un ultim apel, deoarece la anul s-ar putea să fie prea târziu: fiţi responsabili!", a spus Băsescu.  Ludovic Orban: "Băsescu s-şi trimită ciracii acasă!" Şi alţi lideri ai opoziţiei au criticat apelul făcut de Traian Băsescu. "Este un apel care nu trebuia să ni-l adreseze nouă, ci trebuia să-l adreseze celor care sunt la conducere, este vorba despre echipa sa de la Cotroceni, este vorba despre echipa sa de la Camera Deputaţilor şi de la Guvern. Sigur, este nevoie de responsabilitate, dar ceea ce observăm, în acest moment, este chiar lipsa de responsabilitate a celor care conduc în acest moment ţara", a afirmat Adrian Năstase, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor. "Singurul apel la responsabilitate normal şi firesc este cel pe care lî facem noi către Traian Băsescu, să-şi trimită ciracii acasă, să nu-şi mai bată joc de ţară, făcându-se că guvernează această ţară şi nefăcând altceva decât să aducă haos, sărăcie, dezordine", a declarat la rândul său, liberalul Ludovic Orban, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor.

Ne puteți urmări și pe Google News