Antena 1 şi "bugetara Mirela" pe care de fapt nu o chema Mirela şi care nu era bugetară | VIDEO

Antena 1 şi "bugetara Mirela" pe care de fapt nu o chema  Mirela şi care nu era bugetară | VIDEO

Ceea ce se vroia un simplu reportaj al Antenei 1 s-a transformat într-un model care demonstrează cum poate o televiziune să modifice realitatea. Materialul, semnalat de Kamikaze a fost răspândit la scară largă pe reţelele de socializare şi în presă şi a generat numeroase comentarii.

În reportajul filmat de Antena 1 într-o piaţă din Bucureşti, o bugetară pe nume Mirela se plânge că nu are bani pentru a cumpăra un kilogram de roşii, fiind nevoită să le cumpere la bucată. Datorită scumpirilor şi a salariilor mici ale angajaţilor din sectorul public. Însă, câteva secunde mai târziu, acelaşi personaj apare în spatele unei tarabe ca vânzătoare.

Reportajul cu pricina este acesta:

<iframe src="http://www.dailymotion.com/embed/video/xpfh2i" frameborder="0" height="360" width="620"></iframe>

După difuzarea materialului, site-ul inpanamea.ro, motajul "Pagina de media", a realizat un scurt interviu cu "bugetara Mirela" pe care au găsit-o la aceeaşi tarabă la care fusese filmat iniţial interviul şi care a mărturisit că o cheamă de fapt Mirabela şi că reporterul a rugat-o să cumpere două roşii. Cât despre faptul că a fost prezentată drept bugetară, Mirabela spune că nici nu a văzut reportajul cu pricina şi că probabil reporterii au făcut acest lucru "pentru interesul lor".

În aceeaşi notă, o altă regie mediatică a iscat o vâlvă similară, acum câteva luni, de această dată, sub îndrumarea Realităţii Tv.

Despre ce era vorba? În timpul unui protest împotriva închiderii spitalelor, o pensionară leşină la comandă, iar filmarea video surprinde gesturile reporterului care o încurajau pe femeie să recurgă la acest gest: <iframe width="620" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/BMWCR4MJPoA" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News