Şantaj la CCR. Propagandistul USL Mircea Dogaru: "Vom chema la nesupunere civică, ieşiri în stradă, neplata impozitelor, tot ce este nevoie"
- Ionel Stoica
- 12 august 2012, 14:09
Colonelul în rezervă, Mircea Dogaru, liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în rezervă şi în retragere a făcut mai multe declaraţii publice prin care incită la dezordine publică. Ofiţerul somează judecătorii Curţii Constituţionale să valideze referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
UPDATE ora 14.00 Contactat de Evenimentul Zilei, colonelul Mircea Dogaru a confirmat declaraţiile făcute, dar că ar fi folosit un ton mai moderat. El a explicat că sindicatul pe care îl conduce a dat în judecată Curtea Constituţională, iar dacă justiţia îi va face dreptate toate deciziile acesteia sunt nule de drept. Astfel, prin extensie, toate legile care au primit avizul CCR vor fi nule. Mircea Dogaru a mai declarat că în cazul în care CCR ca invalida referendumul, primul pas pe care îl va face este de boicotare a alegerilor europarlamentare."Vom boicota alegerile europarlametare. Să vadă şi Uniunea Europeană problemele noastre. Iniţial am dorit să le boicotăm pe cele parlamentare, dar ne-am răzgândit", a explicat Mircea Dogaru. Colonelul în rezervă a explicat şi planul său suprem: desfiinţarea partidelor care susţin dictatura. "În cazul în care Curtea Constituţională va decide să invalideze referendumul, noi nu vom sta cu mâinile în sân. Vom chema la nesupunere civică, ieşiri în stradă, neplata impozitelor, nesupunerea la citaţii, tot ce este nevoie. Din moment ce insituţiile statului nu mai funcţionează, înseamnă că trebuie făcut ceva. Vom ieşi în stradă şi vom declanşa haosul. Şi aşa ţara este cuprinsă de haos. Mai rău decât acum nu se poate",a declarat Mircea Dogaru, citat de ziarul "Adevărul". Ameninţă cu desfiinţarea Curţii Constituţionale Mircea Dogaru ameninţă că dacă se va ajunge la invalidare ca vere Parlamentului să desfiinţeze Curtea Constituţională. "Cine ne acuză că vrem să destabilizăm, înseamnă că e cretin şi nu are creier. Ei sunt instrumente ale dictaturii, pe când noi apărăm democraţia. Dacă se ajunge la invalidare, vom cere Parlamentului să desfiinţeze Curtea Constituţională, pentru că nimeni nu are voie să fie mai presus de Parlament. Mai presus de Parlament este numai Dumnezeu", a mai declarat Mircea Dogaru. Aviz: "Nesupunere civică prin boicotarea alegerilor generale" La data de 1 august 2012, Mircea Dogaru a trimis o scrisoare preşedintelui CCR, Augustin Zegrean, căruia i-a cerut amînarea pronunţării pe acet referendum, pânp la soluţionarea tuturor aspectelor legate de numărul real al persoanelor cu drept de vot. "În cazul în care cererea noastră legitimă nu va fi luată în consideraţie, îi vom chema pe toţi partenrii noştri din cadrul Consiliului Naţional al Societăţii Civile, pe toţi cetăţenii oneşti şi patrioţi ai României, care au alcătuit eşantionul de 7,4 milione de votanţi ai demiterii preşedintelui Băsescu, la nesupunere cuvică prin boicotarea alegerilor generale din acest an", se arăta în scrisoarea adrseată CCR. Obiectivul USL acapararea justiţiei, desfiinţarea ANI, DNA şi CNSAS Un document obţinut în exclusivitate de Evenimentul Zilei, în iulie 20122, semnat de Victor Ponta (PSD), Daniel Chiţoiu (PNL) şi Daniel Constantin (PC), arată că liderii USL sunt "de acord, în principiu" cu lista obiectivelor propuse de Consiliul Naţional al Societăţii Civile (CNSC), printre care şi desfiinţarea Curţii Constituţionale, ANI, DNA şi CNSAS. Potrivit documentului CNSC, şi pe care Ponta l-a agreat, aceste instituţii sunt "instrumente politice" sau "structuri de poliţie politică de tip stalinist". Un alt "obiectiv imediat" al CNSC şi USL este "anularea restricţiilor de tip poliţie politică şi lustraţiilor". De asemenea, cele două părţi sunt de acord ca preşedintele României să poată fi suspendat de către cetăţeni, "printr-un milion de semnături". La ordinul lui Dan Voiculescu Mircea Dogaru este cel care, în ianuarie 2012, s-a ocupat de obţinerea autorizaţiilor de miting din Piaţa Universităţii. Nucleul rezerviştilor din armată a fost atunci întărit de ultraşi sportivi, pensionari şi revoluţionari. Mobilizarea generală în stradă a fost dată după mai multe întâlniri cu liderul PC, Dan Voiculescu. De altfel, trustul media Intact a mediatizat excesiv protestele stradale. Organizarea mitingului a căzut în sarcina ofiţerului specializat în manipulare, care a condus personal, printr-o portavoce, scandările anti-guvernamentale. Atunci când a dat tonul, "Veniţi cu noi, am fost cu voi, pe 22!", mai mulţi revoluţionari l-au apostrofat că în decembrie 1989 au fost în tabere diferite. CITIŢI ŞI:
- Judecătorii CCR se întorc din vacanţă să limpezească apele
- Anchetă: Fostul ministru Victor- Paul Dobre s-a întâlnit, în noaptea de 1 august, cu şefii din MAI pentru a stabili răspunsul către CCR
- Comisia de la Veneţia: forţele politice să se abţină de la presiuni asupra CCR
- CCR se întruneşte marţea viitoare. Puşi într-o situaţie fără precedent, judecătorii CCR se întorc din concedii "cu primul avion"
- Pregăteşte USL schimbarea unor judecători ai CCR?