ANRE: Vom propune FMI o LIBERALIZARE timpurie a pieței GAZELOR pentru POPULAŢIE
- Teodora Cimpoi
- 7 martie 2016, 13:14
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va propune Fondului Monetar Internațional (FMI) o liberalizare timpurie a pieței gazelor pentru consumatorii casnici, având în vedere că prețurile pe piețele internaționale au scăzut foarte mult, a declarat astăzi Niculae Havrileț, preşedintele ANRE, citat de Agerpres.
Liberalizarea pieţei gazelor înseamnă eliminarea preţurilor reglementate de către autorităţi pentru populaţie şi micii consumatori non-casnici, care vor trebui să cumpere gazele naturale la preţ negociat.
„Vom analiza, împreună cu FMI și Banca Mondială, stadiul liberalizării pieței gazelor și vom propune o liberalizare timpurie, având în vedere că prețul gazelor pentru consumatorii casnici de pe piețele internaționale și de pe bursa internă este mai mic decât cel preconizat de noi”, a spus Havrileț.
Calendarul de liberalizare aprobat în vara anului trecut prevedea ca interval de renunţare la preţurile reglementate perioada 1 iulie 2015 - 30 iunie 2021.
În toamna anului trecut, președintele ANRE estima o scădere a prețului de producție a gazelor naturale cu 10% până la 1 iulie 2016. Totodată, calendarul de liberalizare prevede o creștere cu 6 lei pe MWh pentru prețul gazelor plătit de consumatorii casnici începând cu această vară.
În prezent, prețul de achiziție a gazelor naturale din producție internă pentru consumatorii casnici și pentru termocentralele care livrează agent termic consumatorilor casnici este de 60 de lei pe MWh.
O misiune a Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de noul șef al instituției pentru România, Reza Baqir, efectuează o vizită în România în perioada 2 — 15 martie 2016, pentru evaluarea anuală a economiei românești.
Membrii misiunii FMI vor avea întâlniri cu reprezentanți ai autorităților române, ai partidelor politice, cu sindicate, asociații de business, cu reprezentanți ai mediului academic și ai sistemului bancar. În prezent, România nu are în derulare un acord cu Fondul Monetar Internațional.