Angajaţii Oltchim Râmnicu-Vâlcea ies în stradă

Angajaţii Oltchim Râmnicu-Vâlcea ies în stradă

În jur de 3.000 de angajaţi de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea vor ieşi mâine în stradă, de la ora 16.00, pentru a atrage atenţia guvernanţilor asupra situaţiei dezastruoase în care se află combinatul. La ora 19.00 este programat un miting de protest în Piaţa Prefecturii.

De mai bine de şase luni, combinatul lucrează la 40% din capacitate, lefurile salariaţilor vor fi diminuate din această lună cu 15 procente, iar peste 1.600 angajaţi sunt în pericol să îşi piardă locurile de muncă.

Sindicatele acuză statul, acţionar majoritar al societăţi, că nu se implică în rezolvarea problemelor de la Oltchim.

„Preşedintele ţării, premierul, ministrul de finanţe şi cel al economiei, toţi au venit la Râmnicu-Vâlcea şi au promis că ne ajută să obţinem un  credit garantat de stat, de 100 de milioane de euro. Banii ne-ar permite să cumpărăm Petrochimia de la Arpechim Piteşti şi, astfel, ne-am produce singuri materia primă şi nu am mai avea probleme cu aprovizionarea. Din păcate, au fost promisiuni fără acoperire”, susţine Mihai Diculoiu, liderul Sindicatului Liber al Oltchim.

Pe perioada mitingului, activitatea combinatului nu va fi afectată.

CITIŢI ŞI:

Pierderile Oltchim, de opt ori mai mari

Ne puteți urmări și pe Google News