Sute de angajați ai firmelor care au deținut Media Pro, aparținând lui Adrian Sârbu au ajuns, în aceste zile în fața polițiștilor. Primii care au dat explicații în scris în dosarul în Adrian Sârbu este acuzat de evaziune fiscală au fost angajații de la Agenția Mediafax. Potrivit unor surse judiciare, ei au fost întrebați pe câte firme au fost trecute contractele de muncă sau colaborare ale acestora.
Potrivit unor surse judiciare, în perioada următoare, vor mai fi audiați și angajați de la Pro TV și Publimedia, dar și vedete TV, precum Andi Moisescu și Lucian Mândruță. Aceștia au declarat, pentru EVZ, ieri, că nu au primit citații și nu au cunoștință de existența acestui dosar. Potrivit anchetatorilor, urmează să fie audiați și cei care au semnat, în calitate de beneficiari, contracte cu cateva firme, printre care se află SC Retail Europe Consult SRL, SC Eastfield Prod SRL sau Productiv Complet Management SRL. Ancheta în acest caz vizează fapte de evziune fiscală și spălare de bani, privind servicii şi produse achiziţionate fictiv în valoare de 10 milioane de euro. Prejudiciul estimat adus statului este de 1,5 milioane de euro.