

„Universitatea Politehnica din Bucureşti se angaja să accepte în laboratoarele proprii derularea proiectului şi să devină partener în cazul în care cererea de proiect era admisă la finanţare. Menţionăm faptul că actualul ministru nu a semnat personal, nici în calitate de rector, nici unul dintre documentele aferente acestei cereri de finanţare„, se arată în comunicat.
Potrivit reprezentanţilor ministerului Educaţiei, Andronescu nu este responsabilă cu sancţionarea plagiatului din proiectele de cercetare, ci Consiliul Naţional de Etică. „M.E.C.T.S. a solicitat Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică să transmită cazul Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării pentru soluţionarea cu celeritate a sesizării”, e încă unul dintre argumentele aduse în apărarea şefilor de la Educaţie.