Andrei Craciun: "Manifest impotriva unui gest incalificabil".

1 Sportul are harul de a produce, la minut, fotografii ale unei intregi societati. Bunaoara, pe cehul Milan Baros, atacantul de la Olympique Lyon, l-a dus capul sa se prinda de nas si sa agite mana in fata, ca si cum ar incerca sa inlature mirosul insuportabil al camerunezului M’Mbia, de la Rennes, aflat la un pas de el. Comisia de disciplina a Ligii l-a suspendat trei meciuri.

L-au incadrat la „nesimtiti”, nu la „rasisti”. Nu e o intamplare ca evenimentul care i-a avut in prim-plan pe albul Baros si pe negrul M’Mbia s-a produs pe un teren de fotbal.

E un semn. Aici se vad cel mai bine toate prejudecatile de dincolo de portile arenei. In scurtul interval de timp pe care l-am petrecut in Franta, m-a izbit aceeasi duhoare insuportabila a rasismului.

Astazi, francezii, ai caror stramosi au schimbat definitiv istoria omenirii, la 1789, isi aleg noul lider. Problema rasismului n-a fost un moft in campania electorala. Le Pen si-a pierdut, dramatic si firesc, votantii, dovada ca electorii francezi dau semne de maturitate si de sanatate mintala.

Franta se hraneste inca din filosofia enciclopedistilor, si e de discutat daca inapoierea economica reprezinta pretul care trebuie platit pentru asistenta sociala dezvoltata ca nicaieri de o stanga consolidata istoric. Francezii le-au spus-o clar celor din colonii, pe cand ii „tutelau” (chiar daca textul e in limba lui Shakespeare): „When you will grow up, you will be French” (Cand veti creste, veti fi francezi).

Englezii ziceau altceva: „When you will grow up, you will be free”. Modelul britanic pare sa fi castigat la ruleta timpului. Din nou, e de discutat. Altceva ramane. Acel ceva din gestul lui Baros, care nu e francez, dar are atitudinea aristocratilor de odinioara in fata sclavilor, ceva care pute.

Va recomand sa vedeti un film ingrozitor de lung si mut, dar puternic prin cruzimea sa. E primul blockbuster din istoria cinematografiei, „Nasterea unei natiuni”, turnat in 1915. Pelicula lui Griffith vorbeste despre Razboiul de secesiune din America,  despre rani care inca nu s-au inchis. Despre „cum put negrii” cand ii miros albii. Doare mai rau in Franta, pentru ca tara asta si-a asumat rolul de bastion al integrarii tuturor, chiar daca „Monsieur Nicolas Sarkozy” spune, printre randurile politically-correctnes-ului, ca i-ar vrea departe pe imigranti...

2 Cand Garri Kasparov e saltat in plina strada, pentru ca face opozitie intr-o tara unde exista doar putere si supusi tacuti, intelegi ca nici Rusia nu s-a vindecat de tara sa pregnanta - autoritarismul. Imi place Kasparov.

Pentru ca, desi este, poate, cel mai bun sahist din istorie, inca mai crede ca, dincolo de tabla de joc, se poate da mat cu un singur nebun. Si se autodistribuie in rolul nebunului.

3 Romania oglindita prin sport unde e? Pe malul Dambovitei, sportul a fost confiscat mediatic de dansatori din buric si bufonii imbogatiti ai tranzitiei. Ei dau si tonul had al noii moralitati „sportive”. La ora asta, avem un singur campion mondial la disciplinele olimpice. Marian Dragulescu.

 Destinul i-a jucat o festa, si gimnastul a cazut in cap la Europenele din Olanda. O cazatura trista, ca decaderea sportului romanesc. La brat cu tara.

De acelasi autor, cititi si blogul „Coltul Rosu”, la adresa www.evz.ro/coltulrosu/