Andreea Marin, surprize în inima Bărăganului

Andreea Marin, surprize în inima Bărăganului

DEMERS. Vedeta de televiziune a vizitat două școli din județul Ialomița și i-a sfătuit pe copii să nu se uite prea mult la televizor.

Elevii din Brazii și Maia, județul Ialomița, au scăpat vineri de cursuri datorită vizitei pe care le-a făcut-o Andreea Marin Bănică. Vedeta de televiziune, aflată în fruntea campaniei „Citește cu mine”, inițiată de Blocul Național Sindical și Policy Center, le-a împărțit școlarilor și copiilor de grădiniță cărți și dulciuri.   Chiar dacă purta cizme elegante, cu tocuri de aproximativ 12 centimetri, Andreea Marin a ținut să viziteze fiecare clasă și a susținut câte o sesiune de lectură pentru elevi, încheiată cu câte o pildă de bună purtare, tot demersul întinzându-se pe parcursul a șase ore.

Aceasta i-a sfătuit pe elevi să citească mai mult, să se uite mai puțin la televizor și i-a îndemnat să nu renunțe la teme în favoarea treburilor gospodărești. Andreea Marin a demarat maratonul „Citește cu mine” cu lecturarea fabulei sale preferate, „Greierele și furnica”, de Jean de La Fontaine, adăugând că porecla sa din copilărie era Furnica.

Pe ulițe, ambasadori, prinți și prințese

Mașina de teren cu care a sosit Andreea Marin Bănică a beneficiat de escorta poliției, iar corpul profesoral al școlilor vizate, preotul și primarul au așteptat-o cu flori, pâine și sare. Vedeta a fost însoțită în vizita din Ia lo mița de amabasadorii Olandei și Algeriei, Jaap Werner și Senouci Bereski, de Prințul Mihai de Lau fenburg, de Prințul Șerban Dimitrie Sturdza și de Prințesele Maria și Ioana Ghyka. Andreea Marin va continua campania și în orașul natal Roman, la școala la care a învățat.

Ne puteți urmări și pe Google News