Anca Constantinescu "Ciocu' mic" mai vrea să fie o dată parlamentar. VEZI însă ce problemă are
- Carmen Vintil ă
- 22 octombrie 2012, 12:11
A devenit cunoscută după ce le-a strigat colegilor săi din Opoziţie, în Parlament, să facă "Ciocu' mic", pentru că " acum noi suntem la Putere". Este vorba despre democrat-liberala Anca Constantinescu, care vrea să candideze pentru un nou mandat de parlamentar, deşi nu poate sta cuminte pe un scaun opt ore.
"Vreau să mă lupt să inceteze odată traseismul politic şi să ajung să votez legea uninominalului adevărat", a declarat, Anca Constantinescu, la Realitatea TV. Democrat-liberala a uitat de la cine a învăţat expresia "ciocu' mic" şi a subliniat că acest limbaj nu o caracterizează.
"Sunt o persoană colerică şi mă enervez foarte repede, îmi plac ca lucrurile să se întâmple foarte repede: ori ajungem la o concluzie că e vorba de strategie sau la o acţiune", a spus Constantinescu.
Aceasta şi-a amintit că, în 2004, la primul mandat, nu a vrut să intre iniţial în Parlament. "Mă vedeti pe mine stând cuminte 8 ore pe scaun? S-a demonstrat, că n-am putut", a mai spus Anca Constantinescu.