Anamaria Prodan nu aleargă după fotbaliştii fraţilor Becali, dar nici nu-i refuză
- Mugur Băile șteanu
- 7 martie 2014, 00:45
Soţia lui Laurenţiu Reghecampf susţine că îi va lua sub contract pe respectivii jucători doar dacă aceştia vor apela la ea.
După ce fraţii Ioan şi Victor Becali au fost condamnaţi la închisoare cu executare în "Dosarul Transferurilor", s-a pus întrebarea ce se va întâmpla cu fotbaliştii impresariaţi de aceştia. Respectivii jucători reprezintă o miză importantă pentru procuratori, de vreme ce, spre exemplu, Vlad Chiricheş este cotat de site-ul de specialitate "transfermarkt. de" la 11 milioane de euro, iar cel care ar intermedia un eventual transfer al lui ar câştiga bani buni. Anamaria Prodan este impresarul care le-a făcut în ultima vreme o concurenţă serioasă fraţilor Becali. Soţia antrenorului stelist Laurenţiu Reghecampf susţine însă că nu vrea să profite de necazul celor doi impresari şi să le "răpească" jucătorii. "Nu vreau să dau în nişte oameni căzuţi la pământ. A, dacă vreunul dintre jucători va apela la mine, atunci îl voi impresaria cu cea mai mare plăcere. Am înţeles însă că fotbaliştii vor fi direcţionaţi spre impresarul italian Pietro Chiodi, care e finul lui Victor Becali. Chiricheş chiar a semnat cu Chiodi", a declarat Anamaria Prodan ieri, pentru EVZ. "Laur (n.r. - Laurenţiu Reghecampf) nu are de gând să plece de la Steaua. Normal că nu îi e uşor, în condiţiile în care şi Gigi Becali, şi MM Stoica sunt închişi, dar Steaua merge înainte. E precum avionul pus pe pilot automat. Laur vorbeşte aproape zilnic la telefon cu Gigi şi se consultă în legătură cu problemele echipei. Cu MM a vorbit înainte ca el să fie închis, a fost la el acasă. De atunci, însă, n-a mai apucat să o facă", ne-a mai spus Anamaria.