Evenimentul Zilei > Actualitate > Ana Blandiana a divorţat definitiv de politică
Ana Blandiana a divorţat definitiv de politică

Ana Blandiana a divorţat definitiv de politică

Poeta devenită simbol al societăţii civile regretă că a girat CDR-ul şi pe Constantinescu.

Bucureşti, 1990. Alianţa Civică mobilizează zeci de mii de români să iasă pe străzi, de teama restauraţiei comuniste. Printre „agitatorii“ acuzaţi de Ion Iliescu că încearcă să destabilizeze ţara – o femeie mărunţică, cu o coafură simplă cu breton, îşi aude numele strigat de manifestanţi. Este Ana Blandiana, poeta devenită celebră prin parabola Motanului Arpagic şi prin intervenţiile la Europa Liberă.

Bucureşti, 1996.

Emil Constantinescu câştigă alegerile prezidenţiale, după ce fusese susţinut de Alianţa Civică. Candidaţii CDR mulţumesc conducerii Alianţei, din care face parte şi Blandiana.

Bucureşti, 2007.

Au trecut 11 ani de când Ana Blandiana vorbea în faţa a zeci de mii de oameni. S-a refugiat în biroul său din Piaţa Amzei, în aceeaşi clădire care adăposteşte şi Teatrul Ion Creangă. Aici este sediul Fundaţiei Academia Civică, pe care o conduce dintr-o încăpere întunecoasă, la care e destul de greu de ajuns pe scările abrupte ale clădirii cu ziduri scorojite.

„Nu mai răspundeau la telefoane“

Câteodată însă, timpul este mai iertător cu oamenii decât cu zidurile, pentru că Ana Blandiana pare neschimbată: aceeaşi coafură, aceeaşi voce, aceleaşi gesturi de acum 10 ani.

Vorbeşte cu un fel de duioşie despre Alianţa Civică, dar tonul ei sugerează dezamăgire şi chiar o uşoară ranchiună când vine vorba despre Emil Constantinescu şi CDR. „Oamenii aveau încredere în mine şi eu am transferat încrederea. E o greşeală. După ce au obţinut puterea, partidele nu mai ţineau legătura cu noi: nu mai răspundeau la telefoane.“

Despre Constantinescu vorbeşte în fraze scurte, ca şi cum ar vrea să epuizeze mai repede subiectul: „Emil Constantinescu datorează Alianţei foarte mult. Mie nu-mi datorează nimic“. După experienţa 1996-2000, un verdict e sigur: „Nu aş mai investi niciodată încredere într-un personaj politic“.

După ce şi-a încheiat conturile cu politica, priorităţile ei au devenit altele. „Am publicat cărţi în ultimii ani: două de versuri, zeci de cărţi în traduceri: 34 de cărţi apărute în 26 de limbi.“

În afară de poezie, în toţi aceşti ani a mai avut o altă mare grijă: Memorialul Sighet – fosta închisoare comunistă devenită un muzeu al ororilor. „În noiembrie o să aibă loc la Zürich şi Berna o lectură publică în germană, dar şi o conferinţă despre Memorialul Sighet, cu prezentarea unui film, un DVD «Muzeul de luat acasă» – am construit pe planurile arhitectonice reale un muzeu virtual“. În afară de aceste lucruri, pe Blandiana n-o interesează nicio altă faţetă a vieţii publice. Şi proclamă, din nou, divorţul „definitiv“ de politică.

DISIDENŢĂ

„Motanul Arpagic“, cifrul împotriva PCR

Viaţa Anei Blandiana (pe numele său adevărat Otilia Valeria Coman) a fost un du-te-vino între politică şi poezie.

În vremea comunismului, poezia i-a devenit un cifru pentru revoltele politice. Celebrul Motan Arpagic, personaj de parodie cu profil de dictator, a pus-o pe lista „interzişilor“ în 1988.

Când libertatea politică părea fugită şi ea definitiv din ţara lui Ceauşescu, Ana Blandiana a descoperit că şi-o poate recupera, măcar parţial, pe cea de exprimare: în interviurile date postului Europa Liberă, în care vorbea despre ororile comunismului.

Astfel şi-a conservat şi chiar mărit notorietatea, ajungând ca, pe 22 decembrie 1989, să fie anuntaţă la televiziune ca unul dintre membrii CFSN, fără ca măcar să fie întrebată. Însă a refuzat să devină vicepreşedinte al Consiliului. A rămas în CFSN până pe 29 ianuarie, când a demisionat în semn de protest faţă de transformarea acestuia în partid şi faţă de violenţele organizate împotriva opoziţiei.

După ce a ajuns în conducerea Alianţei Civice, a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi susţinători ai lui Emil Constantinescu la alegerile din 1992 şi 1996.

În cele din urmă, s-a declarat dezamăgită de Constantinescu şi de CDR şi s-a retras, treptat, din viaţa publică.