Amnesty International cere abolirea pedepsei cu moartea in Irak
- Adam Popescu
- 20 aprilie 2007, 10:30
Organizatia Amnesty International a cerut astazi abolirea pedepsei cu moartea in Irak, a carei aplicare a dus la executarea a circa o suta de persoane in aceasta tara, incepand din 2004, informeaza AFP.
"Dupa reintroducerea pedepsei cu moartea in august 2004, peste 270 de persoane au fost condamnate la moarte in Irak, iar cel putin o suta de persoane au fost executate", afirma Amnesty intr-un raport.
"Cel putin 65 de persoane, dintre care cel putin doua femei, au fost executate in 2006", precizeaza organizatia.
Amnesty adauga ca Irakul "figureaza, in prezent, printre tarile cu cel mai mare numar de persoane executate in 2006".
"Reintroducerea pedepsei cu moartea in Irak reprezinta un recul foarte mare", apreciaza Amnesty, care denunta caracterul "inuman si plin de cruzime" al acesteia.
Ea "cere guvernului irakian sa adopte imediat un moratoriu referitor la executii, in perspectiva abolirii totale a pedepsei cu moartea".
Organizatia pentru drepturile omului se arata preocupata si de faptul ca multe executii ordonate de Curtea Centrala Penala din Irak au fost rezultatul unor "procese neechitabile".
Ea denunta si "confesiunile televizate, dinaintea proceselor", a marturisirilor care ar fi fost obtinute prin tortura, ca si faptul ca persoanele condamnate nu au avut acces la un avocat.
Amnesty reaminteste ca pedeapsa cu moartea a fost abolita in iunie 2003, dupa invadarea Irakului de catre trupele coalitiei americano-britanice, fiind apoi reinstaurata in 2004, de guvernul interimar irakian.