Asa cum ne-a obisnuit de 13 ani, Alexandru Andries continua sa sustina, pentru cei care ii iubesc muzica, un concert la inceput de decembrie.

A dat Dumnezeu si am ajuns la cel de-al 13-lea concert de Mos Nicolae. Suntem convinsi ca acest numar aduce noroc”, spune artistul. Locul ales pentru evenimentul de anul acesta a fost sala „Nichita Stanescu” a Ministerului de Interne, iar spectacolul s-a numit „Alexandru Andries, in sfarsit la MI”. In acest loc, el isi aminteste ca a sustinut unul dintre primele concerte, in 1975.

„Organizatorii nu stiau exact ce cant eu (n.r. - cantece cu tenta politica si sociala). Primul a fost „Militienii”, iar reactiile au fost destul de impartite. Al doilea a fost „Am pneumonie” si m-au mai lasat doar un cantec, dupa care m-au dat jos de pe scena.”

De la joaca la traditie

Paradoxal este faptul ca primul spectacol nu a avut loc in apropierea Craciunului, ci a Pastelui, intr-o sala mica, de 90 de locuri, la Teatrul Excelsior, iar ceea ce a inceput ca o joaca a devenit traditie.

„Nu am avut cum sa vindem bilete si am dat invitatii celor care stiam noi ca ne asculta si ne iubesc muzica. A fost un concert intre prieteni, dar au venit mult mai multi decat cei pe care ii invitasem. Culmea, la vremea respectiva, concertul a avut un succes destul de mare si a fost bine primit de presa. Nu ne asteptam sa iasa atat de bine. Atunci am zis sa continuam cu acest spectacol, dar sa-l facem de Craciun, de data asta”, povesteste Andries.

Anul urmator spectacolul s-a mutat la Sala Mare a Teatrului National, cand muzicianul a lansat un album care se numea „Texterioare”. „Erau multe cantece cu iz politic si dinainte, si dupa 1989. Sala a fost arhiplina, si dintr-o joaca s-a transformat intr-un eveniment pe care trebuie sa-l facem, pentru ca este cerut de public”, spune el.

Sarbatori in familie Pentru Alexandru Andries, Craciunul este o perioada speciala din an. „Sunt lucruri legate de sufletul fiecaruia si fiecare intelege si se poarta altfel. Incercam cu totii sa fim mai buni si mai generosi cu cei din jurul nostru. De multe ori ne si iese, e o perioada in care se aplaneaza conflictele, lumea se impaca”.

Observa insa ca sarbatoarea tinde sa-si piarda din spiritualitate si sa devina comerciala. „Zona aceasta de capitalism excesiv distruge in mare parte spiritul sarbatorii si Craciunul devine o cursa contra cronometru: cine cumpara mai mult. Se vede, magazinele sunt pline si lucrurile astea pot sa stirbeasca din spiritualitatea sarbatorii”, spune el.

Artistul isi aminteste cu placere de Craciunurile din timpul copilariei. „Mi-ar fi imposibil sa le uit. La noi in casa erau patru femei si toate gateau excelent. Si-acum imi amintesc prajiturile si torturile pe care le faceau mama, bunica, matusa si strabunica mea. Pe vremea cand traiau bunicii si parintii mei, plecam la Brasov si petreceam sarbatorile in familie. Anii au trecut, iar amintirile acestea le mai am doar in minte. Acum, de sarbatori, merg la sora-mea, la Brasov, sau raman in Bucuresti, cu prietenii”, afirma acesta.

„Mos Craciun ce treaba are?”

Din aceasta perioada, Andries spune ca nu poate uita momentele in care a avut primele suspiciuni privind existenta lui Mos Craciun. „La un moment dat, cand eram destul de mic si eram convins ca el este o persoana reala, ca exista si trebuie sa vina, am prins o discutie intre bunici si, din ce-am tras eu cu urechea, reiesea ca voiau sa-mi cumpere o jucarie, dar ca nu le ajungeau banii. Am fost socat si am intrebat-o pe mama: „Dar Mos Craciun ce treaba are?”. Mi-a spus ca la cat de multi copii sunt pe lumea asta, mai ramane si el fara bani si atunci ei il ajuta”.

Obisnuit in trecut sa respecte traditia si sa mearga la colindat, artistul spune ca a plecat cu prietenii la Brasov. „Ei aveau un Trabant si, pentru ca am terminat mai repede prin Bucuresti decat am crezut, am plecat la Brasov sa le cantam si alor mei. Din inconstienta de atunci, am plecat cu Trabantul. Culmea e ca am ajuns si ne-am si intors. Acum imi dau seama ca am avut mare noroc, desi atunci mi s-a parut normal”, povesteste el amuzat.

„Nu mi-am pus niciodata problema ce o sa fac. Eram convins ca o sa desenez sau o sa cant pentru ca asta imi iese. Nu mi-am dorit altceva. Din fericire, asta fac si acum si e grozav sa ai norocul sa traiesti facand ceea ce-ti place”, spune Andries.

In copilarie, parintii au incercat sa-l indrepte pe artist catre pian, dar el isi dorea mai mult sa se joace decat sa cante. „Am constatat ca nu am suficienta rabdare. Varul meu, care acum este profesor la Conservator, a facut muzica clasica. Vazandu-l pe el cum statea cate 7-8 ore in fiecare zi cantand la viola si la pian, am zis ca nu vreau”, spune el.

Privind inapoi, Andries spune ca nu s-a gandit niciodata ca muzica pe care o face de placere va ajunge la fel de importanta ca arhitectura. „Ma bucur ca reusesc sa desenez, sa fiu profesor la arhitectura si sa cant.”

Surse de inspiratie

Nu tot ceea ce canta artistul poate fi ascultat, intrucat mii de cantece raman needitate si doar 10a din ceea ce canta sunt inregistrate. „Cineva mi-a spus ca este o dovada de egoism ca numai eu sa stiu acele cantece. Probabil, majoritatea sunt proaste. Nu spun ca tot ce fac eu e bun. Pe de alta parte, nici nu am avut rabdare sa le iau de la capat sa le ascult. Printre ele pot fi si lucruri bune. La un moment dat cred ca o sa le editez, pentru ca sunt presat din toate partile.”

Andries nu are niciun fel de regula privind sursele care il inspira pentru compunerea cantecelor. „Sunt lucruri care stau in mine luni si poate chiar ani pana ajung o piesa. De cate ori am fortat nota si am incercat sa fac un cantec despre un anumit subiect, n-a iesit. E bine sa lasi inspiratia sa-si faca treaba si sa n-o fortezi”, crede acesta. Un cantec care are o poveste interesanta este cel dedicat lui Florian Lungu.

„El prezenta toate festivalurile de jazz din Romania. De cate ori mergeam cu avionul si zburam la Baia-Mare sau la Sibiu, Florian Lungu venea cu trenul. De cele mai multe ori intarzia, ajungea pe la jumatatea sau finalul concertului si eram pusi in situatia sa incepem sa cantam fara sa fim prezentati. Se intampla un lucru foarte simplu, dar pe care el nu-l spunea: isi pierduse buletinul de vreo zece ani. Neavand buletin, nu putea sa urce in avion. De aici a iesit cantecul” (n.r. - Blues pentru Florian Lungu).

CARTE DE VIZITA

Muzica si desenul, marile sale pasiuni > S-a nascut pe 13 octombrie 1954, la Brasov. Prietenii ii spun „Alexe”.

> Studiile le-a facut acolo unde a si ramas conferentiar doctor - Institutul de Arhitectura „Ion Mincu” (absolvit in 1980).

> Debut: solistic, in 1974 in Club A, scenic, in 1979 la Festivalul de jazz&rock Brasov, cu trupa Basorelief, si in 1984 discografic, cu „Interioare”.

> Are la activ peste 3.200 de concerte.

> De-a lungul carierei sale „s-a jucat” cu vocea, chitara, pianul, muzica, percutiile electronice.

ALBUM

„Live la Muzeul National de Arta a Romaniei” Lansat pe 7 noiembrie, ultimul album al lui Alexandru Andries este, de fapt, inregistrarea concertului din decembrie, de anul trecut. „Acest CD nu era planuit. A aparut datorita calitatii tehnice exceptionale si a atmosferei calde din sala. Selectia pieselor care au fost incluse pe album s-a facut, in primul rand, dupa criterii tehnice. Cum inregistrarea a fost una de buna calitate, putine piese au fost excluse de pe disc.”

BRAD

„Un simbol extrem de frumos”

„Imi plac brazii pentru simplul fapt ca simt mirosul de cetina. Am scris mai multe cantece despre zilele acestea de iarna. Unul se numeste „Globi de argint” si este scris din punctul de vedere al unui glob care asteapta tot anul sa vina ziua din an in care sa fie pus in pom, sa aiba viata lui de cateva zile la lumina. Imi plac foarte tare si nu pot sa fiu obiectiv”, spune artistul.

CHITARA

O mare pasiune

„Am invatat sa cant singur in armata. Un coleg o adusese de acasa. Probabil ca cel mai simpatic lucru este ca, pana am scos primul disc, nici macar n-am avut chitara mea. Cand a trebuit sa imprim „Interioare”, l-am rugat pe Dan Badulescu sa mi-o imprumute pe a lui. Evident, el nu a crezut ca eu nu am chitara, pentru ca, pana in 1984, cantasem la destule concerte.”

CREIONUL

Eram convins ca o sa desenez

„Cu creionul desenez de la 3 ani si jumatate. Nu ma mai despart de el. Nu se poate sa bag mana in buzunar si sa nu am un obiect cu care sa pot desena.”

Sfatul lui Andries

Diplomele se obtin greu!

Cei care vor sa devina arhitecti trebuie „sa se astepte la exigente mari. E o meserie extrem de frumoasa, iar in Romania anilor ce urmeaza se va construi mult.”

Fata nevazuta

Tablourile si telefonul mobil

> Cantaretul nu are telefon mobil.

> In regimul comunist, Alexandru Andries a fost interzis. Cantecele lui nu apareau pe suporturi si nici nu erau difuzate la radio.

> Spune ca nu o sa-si ia niciodata masina si nici carnet.

> Mai putin cunoscut este faptul ca tot ceea ce picteaza face cadou. „Strangeam absolut tot ce pictam. La un moment dat, am avut de facut la liceu o natura statica. Eram fericit. Imi iesise foarte bine. A venit profesorul, a luat-o si a inceput sa o rupa. Am crezut ca fac infarct. „Ai zis ca e foarte buna, ce faci?”.

„Daca nu reusesti sa faci una si mai buna, nu esti pictor. Tablourile le tii pentru tine? Asta trebuie sa ajunga la oameni care nu pot sa picteze si care ar vrea sa aiba pe perete asa ceva”, mi-a spus profesorul. Asta mi-a ramas in cap si de-atunci nu mai stau sa ma uit la propriile mele desene”, isi aminteste Andries. In clasa a XI-a insa, a hotarat sa renunte la studiul picturii si sa se indrepte catre arhitectura. „Mi-am dat seama ca, daca ma faceam pictor, trebuia sa desenez portrete si defilari si nu mi-a convenit. Stiam sa desenez, asa ca m-am dus la arhitectura”, spune el.