De frica efectelor negative ale globalizarii, chiar si cetatenii SUA doresc impozite mai mari pentru cei bogati si salarii limitate pentru manageri.
Un curent de atitudine impotriva globalizarii si a liderilor celor mai mari companii din lume traverseaza toate tarile bogate, indica un sondaj al institutului american de profil Harris, citat de editia electronica a publicatiei „Financial Times”.
Astfel, potrivit anchetei, majoritatea locuitorilor din SUA si din Europa ar vrea ca persoanele bogate sa plateasca impozite mai mari, iar salariile directorilor de companii sa fie limitate de stat. In acest fel, populatia se opune recompenselor obtinute nejustificat si efectelor negative ale globalizarii.
Majoritatea cetatenilor celor mai bogate state privesc globalizarea ca pe o forta negativa coplesitoare. De trei ori mai multi respondenti din Marea Britanie, Franta, Statele Unite ale Americii si Spania au declarat ca globalizarea a avut urmari negative in statele din care fac parte, fata de cei care sustin ca acest fenomen are efecte pozitive. Numarul oponentilor a fost mai mic in Germania, tara care, datorita globalizarii, isi poate exporta mai usor marfa pe care o produce.
Salarii limitate pentru manageri
Doar sub 5% dintre respondentii din SUA si din marile puteri economice europene, exceptand Italia, afirma ca ii admira mult pe oamenii de afaceri care au infiintat companii prospere. In aceste tari, intre o treime si jumatate dintre participantii la sondajul de opinie sustin ca nu au niciun fel de admiratie pentru sefii de companii.
Ca sa reduca temerile legate de globalizare si de inegalitatile sociale tot mai mari, locuitorii din SUA, Germania, Marea Britanie, Franta, Italia si Spania doresc ca guvernele lor sa creasca impozitele pentru persoanele cu venituri mari. In tarile europene, marea majoritate ar vrea ca executivul sa impuna un nivel-limita pentru salariile managerilor de firme.
Dezamagire pentru politicieni
Pe de alta parte, europenii sustin principiul liberei concurente in interiorul Uniunii Europene. Insa in Franta, Germania si Spania, populatia vrea ca liderii politici sa joace un rol mai mare in coordonarea economiei tarii. Sentimentul adanc antiglobalizare care se desprinde din aceasta cercetare este descurajator pentru liderii politici, ca si pentru cei mai importanti sefi de companii.
Opinia acestora conform careia deschiderea economiilor catre liberalizarea comertului este benefica atat pentru tarile sarace, cat si pentru cele bogate nu este impartasita de cetatenii statelor bogate, desi au o traditie economica liberala. La sondajul realizat de Harris au raspuns on-line peste 1.000 de persoane din fiecare dintre cele sase tari: SUA, Germania, Marea Britanie, Franta, Italia si Spania.