CONTROL. Inspectorii Primăriei Sectorului 3 i-au luat cu asalt, săptămâna trecută, pe cetăţenii care au încălcat normele de salubritate şi igienă sau au distrus spaţiile verzi.
În perioada 8-19 septembrie, cei de la Serviciul de Protecţia Mediului, Inspecţie şi Salubritate au făcut controale în zonele Calea Vitan, Camil Ressu, Baba Novac, Râmnicu Sărat, Anastasie Panu şi Burebista, în urma cărora au dat amenzi în valoare totală de 19.000 de lei. Totodată, cetăţenii pot semnala în continuare încălcări ale legii privind protecţia mediului sau lipsa normelor de salubritate şi igienă la dispeceratul Primăriei Sectorului 3, în regim non-stop: 9854 sau la Direcţia de Gospodărie Locală, la numărul de telefon 021.341.07.09.