Ambasadoarea României în India, susținută de Iulia Vântur. Unde au fost surprinse

Ambasadoarea României în India, susținută de Iulia Vântur. Unde au fost surprinse Iulia Vântur. Sursa foto: Instagram/ vanturiulia

Daniela Sezonov Țane, ambasadoarea României în India și-a lansat cartea, Twilight Chronicles. Acolo a fost prezentă și Iulia Vântur, cea care are deja o carieră solidă în domeniul show-bizului din India.

Ambasadoarea s-a bucurat de prezența Iuliei

Daniela Țane a devenit cunoscută anul trecut când un clip viral cu ea dansând în stil indian a făcut înconjurul României. La acel moment, ea a fost criticată pentru modul mai puțin oficial în care a ales să se prezintă la o sărbătoare indiană. Acum, ambasadoarea și-a lansat o carte, care este mai mult un jurnal de călătorii.

Screenshot

Aceasta a fost susținută de nimeni alta, decât Iulia Vântur, care se laudă cu o carieră solidă peste hotare. Cele două s-au și fotografiat împreună, iar Iulia a fost cea care a postat și pe rețelele de socializare.

Vedeta, colaborare inedită

De altfel, artista se pregătește intens zilele acestea de o colaborare cu Costi Ioniță. Cei doi au fost surprinși împreună și în această vară, când probabil au pus la cale întreg proiectul. Producătorul este unul dintre puținii români care a reușit colaborări spectaculoase cu artiști din afară. Sean Paul și Shaggy sunt doar câteva nume de artiști celebri alături de care Costi a lucrat. Cât o privește pe Iulia, acesta are numai cuvinte de laudă la adresa ei.

Și de fiecare dată spune că aceasta este foarte apreciată în țara în care s-a mutat. Iulia Vântur s-a stabilit în India în urmă cu mai bine de 10 ani. Aceasta are o relație cu actorul celebru Salman Khan, alături de care se afișează ocazional. De altfel, ea nu vorbește prea des despre acest aspect, public. Cu toate acestea la evenimente importante cei doi sunt împreună. De altfel, ei au găzduit-o și pe Loredana la începutul acestui an, când diva a mers în India. Ea a fost și cea care i-a dat de gol, când le-a mulțumit pe Instastory pentru ospitalitate.

Ne puteți urmări și pe Google News