La Mogoşoaia vin aproximativ 70.000 de turişti pe an, potrivit directorului muzeului. Intrarea în parc e liberă, iar taxa pentru muzeu este 4 lei. Ghidajul în limba română este gratuit, iar cel în limba engleză sau franceză este 8 lei.
1. Muzeul Tradiţiei Aulice se află în palatul brâncovenesc. Muzeul a fost înfiinţat în 2000 şi găzduieşte o colecţie de artă de 300 de piese, provenite din donaţia lui Dan Nasta.
2. Fresce şi fragmente din zidurile mănăstirii Văcăreşti, care a fost demolată, se află într-o cameră de la subsolul palatului.
Frescele de la mănăstirea Văcăreşti
3. Anul 2009 este primul an în care se desfăşoară sesiunea "Muzică la Palatele Brâncoveneşti". Concertele au loc la sfârşit de săptămână, iar intrarea este liberă. Pentru participarea la concert se asigură transport gratuit, dus-întors, de la Piaţa Chibrit (Staţia de Metrou 1 Mai), cu plecare la ora 16.00.
4. Biserica cu hramul Sfântul Gheorghe, înălţată de Constantin Brâncoveanu în 1688. Aici se găseşte tabloul votiv cu Brâncoveanu, cei patru fii ai săi, Doamna Maria şi cele şapte fiice ale sale. George Valentin Bibescu, soţul Marthei Bibescu, este înhumat în biserică, sub o lespede funerară decorată cu stema familiei Bibescu (doi lei cu vulturul încoronat).
5. Serele Nicolae Bibescu. În prezent, sunt folosite pentru culturi floricole şi ca atelier de educaţie plastică pentru copii.
6. Capela Gheorghe Bibescu, din secolul XIX, adăposteşte mormintele prinţului Nicolae G. Bibescu, a soţiei sale Helene Louise Ney d'Elchingen, ale prinţului George Bibescu şi soţia sa, Valentine de Caraman Chimay, prinţesa Elisabeth Bibescu, prinţii Mihai Basarab Brâncoveanu şi George Basarab Brâncoveanu.
Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.paltelebrancovenesti.ro.
CITIŢI ŞI: