Capitolul privind taxa pe valoarea adaugata din Codul Fiscal a suferit cele mai multe modificari in 2007.
Majoritatea nu vizeaza impozitul aplicat tranzactiilor din Romania, aliniat inca din 2002 la prevederile europene, ci taxarea tranzactiilor comunitare. Astfel, o firma inregistrata ca platitor de TVA in Romania va avea acelasi cod de identificare in toate statele membre UE - indicativul RO, la care se adauga codul unic de identificare.
Iar o livrare catre Franta, de exemplu, nu va mai fi considerata export, care este scutit de TVA, ci operatiune impozabila, urmand ca intre Franta si Romania sa se realizeze o compensare a taxei.
De asemenea, cum facturile emise in Romania vor fi recunoscute in toate celelalte 26 de state membre UE, vor fi desfiintate facturile cu regim special ce nu puteau fi cumparate decat de la Imprimeria Nationala. Prin urmare, noul Cod Fiscal contine si o serie de prevederi privind informatiile care trebuie sa apara obligatoriu pe o factura.
De asemenea, au fost introduse reguli noi in ceea ce priveste TVA-ul in constructii. Leasingul imobiliar va fi scutit de TVA, la fel si tranzactiile cu imobile vechi. Firmele mici, cu cifra de afaceri sub 100.000 de euro, pot opta sa nu fie platitoare de TVA. Aceasta le va permite sa practice preturi mai mici cu 19a, insa dezavantajul este ca nu vor mai putea
sa-si deduca taxa platita la cumparaturi. Au fost taiate de pe lista de scutiri activitatile de cercetare- dezvoltare, comisioanele pentru tranzactiile burselor de marfuri, veniturile societatilor de valori mobiliare. Au intrat pe lista de scutiri livrarile de timbre si cele de aur catre BNR.
Pentru ce nu se plateste TVA > Pentru spitalizarea si ingrijirile medicale, invatamant, activitatea din cantinele si caminele de pe langa institutiile publice
> Pentru prestarile de servicii legate de activitatile sportive
> Pentru activitatile de intermediere financiara: leasing, atragere de depozite, de credite
> Pentru asigurari
> Pentru jocurile de noroc
> Pentru timbre
> Pentru prestarile de servicii si livrarile de bunuri religioase, patriotice etc.
Pentru ce platim TVA: > Livrarile de bunuri si de marfuri, in marea lor majoritate, daca vanzatorul este inregistrat ca platitor de TVA
> De asemenea, pentru proteze, medicamente, cazarea la hoteluri, accesul in muzee, carti, manuale si ziare se aplica TVA-ul redus, de 9%.
> Pentru servicii: telecomunicatii, livrare de apa si gaze, transporturi de bunuri si persoane
Liber la documente, dar cu campuri obligatorii > Numarul de ordine si data
> Denumirea, adresa si codul de inregistrare al vanzatorului
> Denumirea, adresa si codul unic de inregistrare al cumparatorului
> Denumirea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate
> Data la care a avut loc livrarea
> Baza de calcul
> Taxa colectata
> Semnarea si stampilarea nu sunt necesare.