EVZ: În ce a constat research-ul pe care l-ai făcut pentru „Din dragoste, cu cele mai bune intenţii"?
Alina Grigore: Personajul meu se numeşte Delia şi e cât se poate de adevărată. Trăieşte, drept pentru care mi-a fost foarte uşor să fac research-ul. Situaţiile prin care a trecut ea sunt reale, deci mare parte din research a fost să stau la poveşti cu ea, să-i urmăresc gesturile, felul de a se implica într-o conversaţie, felul de a vorbi şi, cel mai important, modul de reacţie.

Am aflat că e psiholog înainte s-o întâlnesc, drept pentru care mi-am sunat toţi prietenii din domeniu şi i-am întrebat dacă îşi aplică metodologia fără să vrea şi în afara lucrului, respectiv pe partenerul de viaţă. Am primit diferite răspunsuri, aşa că până la urmă aici am decis singură ce traseu urmez. Delia e pozitivă, plină de umor, un om frumos, sincer, aproape mult prea înţelegător, extrem de inteligentă şi matură pentru vârsta ei.

Nici nu e de mirare că de data asta scenaristul Adrian Sitaru a ales-o. Am fost nevoită să-i caut defecte şi, din fericire, pentru munca mea, are. Poate deveni deosebit de sensibilă, dar nu dezvăluie asta tocmai pentru a proteja persoana iubită. Iar Adi Sitaru mi-a spus că, drept urmare a firii ei copilăroase, Delia devine uitucă şi mult prea altruistă.

Ce te-a atras la personajul tău?
Evident complexitatea personalităţii. Delia nu dezvăluie decât foarte rar ceea ce simte cu adevărat pentru că alege să fie sprijinul celorlalţi şi deci frământarea interioară e diferită de ceea ce iese la suprafaţă. Mi-am urmărit miza personajului în fiecare scenă şi mi-a plăcut la nebunie capacitatea Deliei de a schimba macazul în functie de ceilalţi.

A fost munca "cot la cot" cu operatorul cea mai dificilă parte a rolului din "Din dragoste…"? Dacă nu, care a fost?
Nu ştiu dacă a fost cea mai grea parte a rolului din «Din dragoste…», dar evident că a fost nouă pentru mine, cel puţin. M-am pregătit şi pentru asta. Am făcut destul de multe repetiţii înainte de începerea filmărilor în care Adi (Sitaru – n.r.) ne-a învăţat cam ce avem de făcut.

Am vorbit cu Ioana Flora şi cu Adrian Titieni care au lucrat foarte mult cu Adrian Sitaru şi care mi-au explicat ca-şi împart obiectivul la care se uită în ochi, gură etc şi reuşesc să-l privească, tehnic vorbind, ca pe o persoană. Pentru noi a fost mai greu să credem cu adevărat că obiectivul e o fiinţă vie.
Din fericire, Adrian Silişteanu i-a dat viaţă. De altfel am fost nevoiţi să stăm de multe ori în spatele lui şi să-i indicăm direcţia de privire. Evident că nu ne-a ascultat de fiecare dată pentru că task-ul său era să se plimbe undeva între aportul artistic personal şi indicaţiile regizorale şi, iată, pentru prima dată direcţiile date de actori.

De ce au fost greu de filmat momentele de tăcere?
În general sunt. Cred că prin construcţia regizorală pe care o propune Adrian Sitaru, actorul îşi testează în două feluri adevarul, sau altfel zis : "cred sau nu cred ce spui" . Primul a fost prin momentele de tăcere. Iar al doilea, şi, după părerea mea, un test pe care oricine ar trebui sa-l facă, e să închizi ochii şi doar să asculţi ce spune actorul.

În foarte multe scene am vorbit din spatele camerei. Drept pentru care, când am vizionat secvenţele, mi-a fost uşor să mă testez pentru că doar maăauzeam. Asta am învăţat-o de la regizorul şi profesorul de actorie Mihai Brătilă şi consider că e un mare câştig. Am observat că e o tehnică des folosită de regizori.

Ai lucrat cu numeroşi regizori. Comparativ, care sunt punctele forte ale lui Adrian Sitaru?
Libertatea de a scrie, modul specific de a înţelege absurdul unei situaţii normale de viaţă, şi maleabilitatea în lucrul cu actorii. Asta e o chestie pe care am apreciat-o şi la Cristi Puiu, un excepţional regizor.

Am lucrat cu regizori foarte preocupaţi în primul rând de tehnicul filmului şi consider că lucrul cu actorul, fie că îl obligi să-ţi urmărească traseul, fie că-i dai liberatate maximă, este foarte relevant pentru film. Şi da, se vede la cinema când regizorul şi-a pus mâna pe actor şi e minunat. Iar tu, ca actor, cred că trebuie să să îţi ajustezi aportul artistic şi intelectual în funcţie, în primul rând, de cerinţele fiecărui regizor în parte, fără vreo prejudecată de metodologie.

Asta e marele avantaj pe care mi l-a adus mie personal şcoala. Am învăţat diferite metode de lucru şi am ales să apelez diferit la ele în funcţie de ce vrea regizorul de la mine. Până la urmă el spune o poveste şi el alege dacă te lasă sau nu s-o modifici cât de puţin. Mă consider extrem de norocoasă că am apucat să lucrez până la vârsta asta cu diferiţi regizori şi am avut enorm de învăţat de la fiecare.

Filmările la
"Din dragoste, cu cele mai bune intenţii", regizat de Adrian Sitaru, s-au încheiat ieri, urmând ca pelicula să fie vizionată anul viitor.