Alianţa D.A., refăcută în capitala gazului românesc

Alianţa D.A., refăcută în capitala gazului românesc

Liberalii din Mediaş au renunţat la uniunea cu pesediştii şi lucrează, în Consiliul Local, alături de PDL.

Reclamată de PSD imediat după ziua alegerilor locale, refacerea Alianţei D.A. la Mediaş a devenit un fapt evident la şedinţa de constituire a Consiliului Local. În urma pactului tacit, noul viceprimar al municipiului în care funcţionează Romgaz şi Transgaz este un liberal, spre supărarea pesediştilor care se vedeau "proprietarii de drept" ai acestei funcţii.

"La noi există şi USL şi Alianţa D.A.. Pe hârtie există USL, dar în fapte văd că e şi Alianţa D.A.", spune, iritat, Viorel Arcaş, senatorul care conduce organizaţia PSD Mediaş. Planurile lui erau de a-l înscăuna pe Eugen Moraru drept viceprimar al Mediaşului, alături de Teodor Neamţu, primarul ales din partea PDL.

Însă negocierile dintre democrat-liberali şi PNL au descusut planurile USL, iar la şedinţa de miercuri, majoritatea consilierilor locali l-a votat pe liberalul George Petrescu pentru postul râvnit de social-democraţi. Acum, senatorul Arcaş cere demiterea din partid şi, implicit, din Consiliul local, a liberalilor care au refăcut Alianţa D.A. "Sunt doar două persoane care au ieşit în afara USL, nu e vorba de toată organizaţia PNL. Noi am cerut liberalilor să le retragă sprijinul politic celor doi consilieri care au votat cu PDL, acum aşteptăm un semnal", speră Arcaş.

Ne puteți urmări și pe Google News