Alertă METEO pentru următoarele 30 de zile. Un val de caniculă lovește România

Alertă METEO pentru următoarele 30 de zile. Un val de caniculă lovește România

Meteorologii anunță încalzirea vremii, canicula își va face simțită prezenta, chiar de zilele următoare. Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată estimează media abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 1993-2016

În această săptămână valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval la nivelul întregii țări, abatere termică pozitivă ce va fi mai accentuată în nord-vestul extrem al teritoriului. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile centrale, vestice și nordice. Excepție va face sudul extrem al teritoriului, unde cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare.

Pentru perioada 17.06.2019 – 24.06.2019, temperatura aerului va avea valori ce se vor situa peste cele normale pentru aceată perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice și sud-vestice, dar și în general deficitare în cele nordice și nordestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

În săptămâna 24.06.2019 – 01.07.2019, temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi deficitar în regiunile centrale, nordice, nord-estice și la munte, iar în rest va fi apropiat de cele normal pentru această perioadă.

În intervalul 01.07.2019 – 08.07.2019, valorile termice se vor situa ușor peste cele specifice acestui interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs. 

Ne puteți urmări și pe Google News